Austeritatea scoate sindicatele în stradă

Sindicatele acuză lipsa dialogului și politicile de austeritate și anunță o manifestație menită să forțeze deschiderea negocierilor la cel mai înalt nivel. Salariile, puterea de cumpărare și condițiile de muncă sunt mizele protestului.

De Bianca Dumbraveanu - redactor și L.V. - redactor
Austeritatea scoate sindicatele în stradă

Sursa FOTO: Facebook / Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”

Sindicatele acuză lipsa dialogului și politicile de austeritate și anunță o manifestație menită să forțeze deschiderea negocierilor la cel mai înalt nivel. Salariile, puterea de cumpărare și condițiile de muncă sunt mizele protestului.

Principalele confederații sindicale din România organizează joi un protest în fața Palatului Cotroceni. Aceștia solicită implicarea directă a președintelui în medierea conflictului social cu Guvernul, pe fondul deteriorării accelerate a condițiilor de muncă și de trai.

Protest sindical, joi, în Capitală

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN anunţă organizarea unui protest joi, pentru a solicita implicarea Preşedinţiei în medierea conflictului social major existent între confederaţiile sindicale şi Guvern.

 

Update: Participanții la miting au împodobit un brad cu mesaje precum: ”Bolojan Grinch ne-a furat Crăciunul!”, „Și la anul când venim, vrem să nu vă mai găsim!”, ”Austeritatea nu este o soluție, ci o problemă”, ”salarii scăzute”, „taxe crescute”, „impozite crescute”, ”inflație crescută”, ”locuri de muncă scăzute”.

Sindicaliștii spun că iau în calcul și greva ca formă de protest dacă revendicările nu vor fi soluționate.

Potrivit News.ro, manifestaţia va avea loc joi, 18 decembrie 2025, în intervalul 11:00-13:00, în Piaţa Leu. Sindicaliştii susţin că protestul este determinat de „degradarea accelerată a condiţiilor de muncă şi de trai pentru milioane de cetăţeni”.

Ce solicită sindicaliștii

Confederaţiile cer preşedintelui României declanşarea imediată a procedurii constituţionale de mediere, conform art. 80 alin. (2) din Constituţie, precum şi stabilirea unui cadru oficial de dialog real între Preşedinţie, Guvern şi confederaţiile sindicale reprezentative.

Revendicările prioritare ale protestului

Printre principalele revendicări se numără creşterea salariului minim garantat în plată, în conformitate cu standardele europene, protejarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor şi asigurarea unor condiţii decente de muncă atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

„Vom ieşi în stradă pentru a transmite că nu mai acceptăm lipsa de dialog, austeritatea impusă fără consultare şi dispreţul faţă de munca cinstită. Dorim soluţii concrete, juste şi imediate, prin mecanismele constituţionale prevăzute de lege”, transmit reprezentanţii sindicatelor.

La protest participă reprezentanți de la Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și Confederația Sindicală Națională MERIDIAN.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Nu am incredere in liderii de sindicat. Sindicatele postdecembriste au fost opera securitatii celei noi. De
    atunci au fost folosite mereu ca masa de manevra de liderii obedienti. Nu se mira nimeni de ce toti umflatii aia sunt de neinlocuit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.