Grindeanu numește recesiunea tehnică „o rușine pentru întreaga coaliție”: „PSD își asumă o parte”

„Înțelegeți, domnule prim-ministru, că o guvernare dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”.

De Alex Tudor - senior editor
Grindeanu numește recesiunea tehnică „o rușine pentru întreaga coaliție”: „PSD își asumă o parte”

Sorin Grindeanu (s), Ilie Bolojan (d), PSD/ Colaj: Cotidianul

„Înțelegeți, domnule prim-ministru, că o guvernare dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”.

După ce Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că România a intrat oficial în recesiune tehnică, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat că „este o rușine pentru întreaga Coaliție de guvernământ, inclusiv pentru noi”. Acesta a mai adăugat că PSD își asumă o parte din responsabilitate, pentru că nu a reușit să găsească mijloacele „pentru a opri toate aceste amputări economice și sociale care au lovit fiecare român și fiecare firmă românească”.

„În loc să ne luptăm cu populiștii care ar vinde România pe nimic în prima secundă, noi am stat să ducem o luptă la baionetă cu niște contabili ai suferinței sociale pentru a opri măcar în parte tăierile obtuze”, a completat Sorin Grindeanu.

„Regret că nu am reușit să stopăm multe dintre toate deciziile hazardate care s-au transformat în experimente făcute pe spatele oamenilor”

Acesta nu a ratat ocazia și a înșirat o listă cu ceea numește realizări ale PSD:

  • Fără PSD, TVA ar fi fost astăzi 24%.
  • Alimentele de bază nu ar mai fi fost plafonate.
  • Salariul minim nu ar fi crescut.
  • Toate investițiile ar fi fost oprite.
  • ⁠Zeci de mii de locuri de muncă ar fi fost pierdute.
  • Salariile medicilor și altor categorii esențiale ar fi fost tăiate.
  • ⁠Subvențiile în agricultură ar fi fost stopate.
  • ⁠Impozitul pe multinaționale ar fi fost eliminat.
  • Și plafonarea la gaze ar fi fost ridicată.

Liderul PSD a mai invocat și o vină colectivă pentru intrarea României în recesiune tehnică. Sorin Grindeanu a adăugat că „în acest ritm și această direcție nu mai putem continua”.

„Am reușit să împiedicăm toate aceste lucruri. Regret însă că nu am reușit să stopăm multe dintre toate deciziile hazardate care s-au transformat în experimente făcute pe spatele oamenilor. Dar o vom face prin măsurile de solidaritate de la buget, care conțin lucruri clare pentru pensionari, pentru mame, veterani și pentru copiii cu dizabilități.

În mod cert, există un vinovat principal pentru direcția greșită în care am fost împinși. Încăpățânarea dusă la absurd, rezistența acerbă la orice argument rațional, obsesia permanentă pentru imagine și calculele personale în locul dialogului real și al soluțiilor economice solide. Acesta este adevăratul bilanț la șase luni de mandat”, a precizat Sorin Grindeanu.

Grindeanu, mesaj pentru Bolojan

În finalul postării sale, liderul PSD a făcut din nou apel la adoptarea programului de relansare economică promovat de social-democrați. Acesta ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare, prin ordonanță de urgență, la pachet cu reforma administrației publice.

„Românii nu sunt niște nume ce «poartă cheltuieli» într-un tabel, nici niște «asistați» sau «probleme bugetare». Sunt bunici, sunt părinți, sunt copii și tineri care depind de noi.  Este timpul să oprim acest tăvălug al deciziilor economice stupide. Trebuie să punem economia pe primul loc și să abandonăm modelul creșterii taxelor în neștire și «fără excepții».

A sosit timpul să implementăm, în sfârșit, programul de relansare economică despre care PSD vorbește de cinci luni! Este nevoie de dialog real în Coaliție, nu de decizii impuse unilateral. Înțelegeți, domnule prim-ministru, că o guvernare dacă nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc”, a precizat Sorin Grindeanu.

După anunțul INS, reacțiile au curs lanț. Unele dintre ele le puteți citi AICI.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Grindeanu asta le stie pe toate. Daca nu-i faceti pe placa, il cheama pe Ponta si se inchide in Parlament. A mai facut!

  2. Recesiune tehnică e să ai Patriot dar să n-ai rachete la el. Sau vaselină să le bagi ăn conservare.

  3. Vraja marii! Romania e in recesiune din 1990! Adicătelea, e pe creștere”negativă”! Acum a venit nota de plată. Suntem mai în groapă decât grecii care aveau insule de vânzare! Noi nu avem decat viloaice pe pământ nelocuite și făcute prin jaf la drumul mare! Nimeni nu vede, nimeni nu aude!

  4. „… ducem o luptă la baionetă cu niște contabili ai suferinței sociale …” – Ce bine o scoate din condei, zici ca-i premierul demis al celui mai mare partid de opozitie, hahaha, sau chiar este !

  5. @Deci, ”ofertă PNL-PSD”, fotografie cu ”Stoichiță și Burleanu”, de la politică, ”în recesiune de Lucescu”, ”generație de AUR”, în opoziție ?

    1. Daca ramai numai tu si cu colegii tai dintr-a III-a, nu puteti trece strada, ca nu cunoasteti semaforul, ati trece pe rosu, decat, culoarea steagului vostru.

  6. Grindenu pe post de chibitz.
    El doar critica. Ptr el nu este nicio rusine. Parca ei nici n-ar fi n-au fost la guvernare.

  7. Romani! Ati ”mancat prea mult”, v-ati indestulat, ati huzurit ani de zile si ati ”bagat” Romania in recesiune! DE CE?!

  8. @ După stabilirea adeverarilor din Liga Națiunilor, cu Patrick Vieira , fost la Genoa cu Șucu, s-a anunțat și ,,recesiune tehnică”, de la guvern ?

  9. @ De peste 30 de ani politica se conturează ca o ”căpușă” a fotbalului, evoluțiile politice, ,,recesiune”, fiind în prezent asemănătoare cu cele ale fotbalului și ale lui Mircea Lucescu cu Mircea Geoană, probabil Burleanu și Stoichiță nu sunt înlocuiți cu profesioniști la conducerea FRF și pentru că PNL-PSD, ”Steaua-Dinamo” , deci, ”cu PNL și PSD” că Burleanu și Stoichiță și Grindeanu cu Bolojan , Kovacs arbitrii UDMR ?

    1. INS a ascuns realitatea. Peiu a prezentat indicatorii recesiunii la motiunea imporiva lui Ciolacu care i-a raspuns ca el nu simte recesiune si deficit…

  10. Cauzele declinului sunt: maririle de salarii si pensii in procente-acestea, impreuna cu cresterea permanenta a taxelor si impozitelor, au facut ca munca productiva sa devina nerentabila; raportul irational intre salariile maxime si minime(unii castiga intr-o luna cat altii intr-un an );politizarea, umflarea schemelor de personal din sistemul bugetar, sa incapa toti apropiatii si clientela celor de la butoane, din politica si administratie. Masurile si deciziile au fost ale pesedeilor(au avut mereu majoritate), inclusiv privatizarea pe certificate de actionar, pe un dolar, prin metoda ‘mebo’, iar acum se ascund dupa justificari populiste .

  11. Inflatia + neindexarea pensiilor prin decizie politica a diminuat puterea de cumparare a aprox. 4 milioane de romani. Iar asta se vede , se cumpara mai putin. Cumperi mai putin = industria produce mai putin in lipsa cererii. Produci mai putin generezi somaj. Si uite asa se inchide cercul. Fiecare masura de taiere duce la alte scaderi, din rau in si mai rau.
    Poate cheltuielile politice ar trebui reduse. Acele chletuieli care se fac la ordinul si in beneficiul celor de afara (fie ei din vest sau est).
    intrebare retorica, cu cat creste datoria externa a RO prin participarea tariila imprumutul ptr Ucraina? Ca e clar, ucranii nu vor restituii niciodata acei bani. Si prosti ar fi de moment ce se valideaza proverbul „nu e prost cel care cere, prost e cel care da”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.