Potrivit Ziarul de Iași, asociația din Arad a cerut eliminarea bustului la începutul acestui an. Ei s-au bazat pe „Legea Vexler”, care interzice menținerea statuilor unor persoane care au făcut parte din organizații xenofobe. Această lege permite prezența unor astfel de monumente doar în incinta muzeelor.
Legea se referă la persoanele implicate în organizații fasciste, legionare sau rasiste. De asemenea, vizează persoanele vinovate de infracțiuni contra umanității sau de război. Primăria nu a răspuns inițial cererii, așa că asociația a dat instituția în judecată luna trecută.
O activitate politică marcată de controverse
Înainte de demontare, pe soclul bustului se afla o plăcuță montată de primărie. Aceasta menționa că activitatea politică a lui Goga este una „regretabilă pentru istoria României”. Plăcuța preciza că acesta a fost un militant fascist și antisemit. Goga a rămas în istorie pentru deciziile luate în perioada în care a fost prim-ministru.
El a fost inițiatorul unui plan prin care sute de mii de evrei români urmau să fie deportați. Destinația aleasă de politician pentru acești oameni era Insula Madagascar.
Urmeaza Eminescu, inlocuit cu Niels Smecker.
Suntem un popor de tampiti .
In primul rand ar trebui epurată limba română de orice cuvânt rostit de legionari și antisemiți
Propun scoaterea și din cărțile printate de limba și literatura română!
liga2.prosport.ro
,,Trădat de Burleanu? Octavian Goga a fost detronat de la FRF după 16 ani”
Cand va spun ca Romania e o tara in genunchi,credeti-ma!
Daca era statuia lui Golda,da, era ok