Cum se poate alege praful de președinția UE

În primul semestru al anului 2009, președinția cehă a Consiliului UE a rămas un exemplu despre cum să nu conduci UE.

Totul a plecat de la o criză politică internă, cu demisia premierului și venirea de urgență a unui tehnocrat interimar, criză care a aruncat în aer prioritățile președinției UE, coerența ei și urmărirea interesului național în cele șase luni cât are la dispoziție o țară mai mică pentru a influența agenda celor mari.

Un avertisment despre cum poate fi pierdută o asemenea oportunitate se profilează acum în Bulgaria vecină, care va prelua conducerea UE în ianuarie 2018. Vizita președintelui parlamentului Bulgariei în România, pe 14 noiembrie, avea sa fie ultima făcută de Dimitar Glavchev în această calitate. Trei zile mai târziu, după o discuție cu premierul Boiko Borisov, liderul partidului din care face parte, Glavchev a demisionat.

Totul a plecat de la o dispută de la tribuna parlamentului cu lidera Partidului Socialist, cel mai puternic din opoziție. Glavchev a spus că pleacă „pentru a nu eclipsa“ președinția bulgară a UE. Vin apoi scandalurile de fraudare a fondurilor europene de către rudele potentaților de la Sofia. Este cazul deputatului puterii Delian Dobrev (fost ministru al Economiei, la doar 33 de ani), și el „convins“ de premier să demisioneze. Apoi, vine punerea sub acuzare pentru șantaj a unui alt deputat al puterii. Se adaugă cazurile de abuz de putere, corupție și conflict de interese din consiliile locale, multe semnalate în ultimul raport MCV și care constituie muniție pentru opoziția socialistă.

Demisiile forțate de premierul Borisov, care pare să joace rolul unui „DNA“ altfel inexistent în Bulgaria, au fost întâmpinate nu tocmai bine în partid, unde începe să se manifeste o frondă împotriva liderului. Dacă mai adaugăm și că Borisov este susținut de o coaliție deloc omogenă (cu partide populiste și naționaliste, cu accente proruse), se poate contura perspectiva unei crize politice în timpul președinției UE.

O președinție bulgară a UE în timpul căreia Partidul Socialist, acuzat mereu de tendințe proruse, ar încerca să preia puterea, va fi un semnal de alarmă pentru președinția României (ianuarie – iunie 2019), într-un an cu alegeri prezidențiale și în care, dacă este să ne uitam la precedentele alegeri, mișcările tectonice pot avea loc încă din primăvară. Suficient cât să se aleagă praful de priorități și coerență, după un model deja brevetat în estul Europei.