Flavio Cobolli a atins un nou obiectiv miercuri, la Paris, unde a ajuns pentru prima dată în semifinalele unui turneu de Grand Slam, la Roland Garros, notează News.ro.
Într-o evoluţie explozivă sub acoperişul terenului Philippe-Chatrier, italianul de 24 de ani s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-4, 6-4 în faţa canadianului Felix Auger-Aliassime, cap de serie numărul patru, care ţintea să ajungă în ultimii patru la un turneu de Grand Slam pentru a treia oară.
„Cred că am jucat două meciuri diferite astăzi. Primul set a fost marcat de vânt puternic şi a fost foarte greu de jucat”, a spus Cobolli referindu-se la condiţiile meteorologice din primul set, înainte ca acoperişul să fie închis la începutul celui de-al doilea set. „M-am dus la toaletă ca să mă gândesc puţin şi să schimb ceva. Acesta este cel mai bun teren pe care am jucat vreodată, pentru că aici pot să-mi arăt cel mai bun tenis. Mi-am spus să lupt, pentru că am simţit că aceasta va fi şansa vieţii mele şi că trebuie să dau totul în meciurile mele, iar astăzi am făcut-o.”
Flavio Cobolli, un parcurs aproape perfect până în semifinale
Flavio Cobolli este un jucător incredibil de talentat, unul dintre cei mai buni sportivi din circuit, înarmat cu un forehand distructiv și un joc echilibrat.
Era doar o chestiune de timp până când avea să pună totul cap la cap și să obțină o serie semnificativă de Grand Slam-uri, iar până acum a gestionat presiunea de a se afla în jumătatea superioară a tabloului, una extrem de deschisă.
În timp ce jucătorii din jurul său au fost implicați în lupte aprige de cinci seturi, împingându-și corpurile la limită, Cobolli a fost eficient, pierzând doar două seturi în cele cinci meciuri ale sale și jucând un tenis autoritar în momentele decisive.
Jumătatea superioară a tabloului masculin a devenit un teren propice pentru surprize încă de joia trecută, când favoritul numărul unu şi finalistul de anul trecut, Jannik Sinner, a suferit o înfrângere surprinzătoare în turul al doilea în faţa argentinianului Juan Manuel Cerundolo.
La doar două victorii distanţă de primul său titlu de Grand Slam, Cobolli îl va întâlni în semifinale pe un conaţionalul său Matteo Arnaldi. Este pentru a treia oară când doi italieni ajung în semifinalele unui turneu de Grand Slam, după Nicola Pietrangeli şi Orlando Sirola la Roland Garros în 1960 şi Jannik Sinner şi Lorenzo Musetti la Paris anul trecut.