Autoritatea Naţională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociația Municipiilor din România (AMR), Philip Morris România, HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România) şi Mega Image au lansat campania ZERO COMPROMISURI, o iniţiativă de educare şi conştientizare care îşi propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină şi să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora, în acord cu obiectivele de protejare a minorilor şi cu procesul de revizuire a cadrului legislativ al UE privind produsele din tutun şi nicotină.
Campania porneşte de la o realitate îngrijorătoare: 64,6% dintre români cred că legislaţia care interzice accesul minorilor la aceste produse este aplicată în mică măsură sau deloc, arată un sondaj INSCOP Research realizat în aprilie 2026. În acelaşi timp, cadrul legal nu este întotdeauna suficient de bine cunoscut, verificarea vârstei nu este încă percepută ca o practică obişnuită, iar responsabilitatea de a limita accesul minorilor revine tuturor actorilor implicați.
Mesajul campaniei este unul ferm: protejarea minorilor nu este negociabilă, iar verificarea actului de identitate trebuie să fie asumată ca un act de normalitate.
“Protejarea minorilor trebuie să rămână o prioritate clară şi constantă. Respectarea legii privind interzicerea vânzării produselor din tutun şi nicotină către minori nu este opțională!”, a declarat Csaba Lajos Bekesi, preşedinte ANPC.
El a arătat, la lansarea campaniei, că magazinele care vând produse din tutun minorilor sunt sancționate cu amendă de 10.000 de lei și suspendarea activității, iar la a doua abatere de acest gen amenda este de 20.000 de lei, iar unitatea închisă.
“Avem o lege și o aplicăm. (…) Avem în acest an aproape 400 de sancțiuni pe această problemă la nivel național, peste 1,7 milioane de lei sub formă de sancțiuni, avem unități închise, activități suspendate, dar tot nu am rezolvat încă problema. Din punct de vedere legal, tehnic, sociologic și comunicațional problemele trebuie rezolvate sistematic”, a spus el.

Odată cu lansarea campaniei, partenerii au prezentat şi platforma ZeroCompromisuri.ro, care reuneşte informaţii despre cadrul legal, responsabilitățile comercianţilor, măsurile de prevenire şi rolul pe care îl poate avea fiecare în protejarea minorilor.
Comunităţile locale au, la rândul lor, un rol important în consolidarea unor norme sociale care să descurajeze accesul minorilor la astfel de produse, a subliniat Ionuţ Pucheanu, prim-vicepreşedinte al AMR și primar al municipiului Galați, care a vorbit despre nevoia de informare, responsabilitate şi colaborare între autorități, mediul privat şi societate. Comunităţile locale au un rol important în consolidarea unor norme sociale care protejează minorii. Prin informare, responsabilitate şi colaborare între autorități, mediul privat şi societate, putem contribui la un comportament firesc şi consecvent de respectare a legii.”
Legislaţia din România interzice vânzarea produselor din tutun şi nicotină către persoanele sub 18 ani, precum şi livrarea acestora prin sisteme automatizate de tip locker sau easybox. Nerespectarea obligaţiilor privind verificarea vârstei, atât în magazinele fizice, cât şi în mediul online şi la livrare, atrage sancţiuni severe atât pentru comercianţi, cât şi pentru vânzători, persoane fizice.
ZERO COMPROMISURI pune accent nu doar pe aplicarea legii, ci şi pe prevenire: reguli clare pentru partenerii comerciali, training pentru personalul de vânzări, verificarea vârstei în online, suplimentare la livrare, monitorizare constantă şi audituri periodice, măsuri concrete implementate de Philip Morris România deja.
Carmina Fusté, Directorul General al Philip Morris România, a declarat că legislația românească din domeniu este una dintre cele mai bune din Europa, dar este nevoie de eforturi comune din partea tuturor celor implicați pentru creșterea gradului de conștientizare în privința prevenirii accesului minorilor la produse din tutun și nicotină.
“ZERO COMPROMISURI înseamnă zero toleranță. Produsele din tutun şi nicotină sunt destinate exclusiv adulților, iar protejarea minorilor reprezintă o responsabilitate colectivă, a industriei, a comercianţilor, a autorităților şi a societății. La Philip Morris România, susținem fără echivoc politica de toleranță zero față de accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină”, a afirmat Carmina Fusté.
La rândul său, Ion Biriş, vicepreşedinte HORA, a adăugat: “Comercianţii şi operatorii din industria ospitalității au responsabilitatea de a aplica legea consecvent şi fără excepţii. Verificarea vârstei trebuie să fie o practică normală, nu o situație excepțională, iar această campanie ajută la consolidarea unui standard clar de responsabilitate”.
El spune că unele legi sunt imposibil de aplicat, dând ca exemplu interdicția vânzării produselor din tutun pe o rază de 500 de metri în jurul instituțiilor de învățământ: „Din start, legea este inaplicabilă. Cei care fac aceste legi n-au nicio legătură cu realitatea lumii în care trăim”.
Biriș a acuzat, de asemenea, lipsa sancțiunilor pentru persoanele care fumează în interior, caz în care este în schimb amendată firma care administrează spațiul respectiv.
“Atâta timp cât nu vom avea niște legi care să poată fi aplicate și respectate este foarte complicat. Și ajungem la subiectul acestei dezbateri. Da, toți suntem pentru respectarea acestor norme, toți avem copii, toți vrem să avem business-uri în care să nu fim tot timpul într-un conflict cu autoritățile. Dar haideți să încercăm să facem niște legi. Avem legislații foarte simple în alte țări. Sunt norme clare, puține și ușor de respectat”, arată Biriș.
La rândul său, Bogdan Biţă, Legal Director Mega Image, a vorbit despre rolul retailului: “Noi, la Mega Image, privim dincolo de sfera retailului şi ne propunem ca, alături de partenerii, de furnizorii şi de clienţii noştri să construim veritabile comunități. În această viziune privind misiunea noastră, protejarea minorilor nu este doar o obligație legală, ci o datorie morală pe care ne-o asumăm zi de zi. Susţinem cu fermitate orice iniţiativă de interzicere a vânzării şi consumului de tutun de către minori şi în mod concret investim constant în instruirea echipelor noastre pentru efectuarea de controale riguroase dar şi în tehnologie care să prevină erorile umane”.
Mai multe informaţii despre campanie şi măsurile de limitare a accesului minorilor la produsele din tutun şi nicotină sunt disponibile pe platforma ZeroCompromisuri.ro.
Remus Ștefureac, director general INSCOP Research, a declarat că potrivit unei cercetări efectuate pentru campania ZERO COMPROMISURI aproape 80% dintre respondenți știu că România are o legislație care interzice accesul minorilor la produsele cu tutun și nicotină, iar 16,4% nu știu.
În schimb, 65% dintre cei care au răspuns la sondaj consideră că legislația este aplicată în mică măsură.
Mai departe, întrebați cine este principalul responsabil pentru aplicarea legislației în domeniu, 54% dintre respondeți au indicat autoritățile, Poliția și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, 17% vânzătorii din magazine, iar 10% magazinele, distribuitorii și producătorii.