Români pentru români. De la verigheta găsită la plușul uitat  

Într-o lume în care se repetă obsesiv că românii „nu se mai ajută între ei”, că „suntem haini și nepăsători”, am descoperit contrariul.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Români pentru români. De la verigheta găsită la plușul uitat  

Într-o lume în care se repetă obsesiv că românii „nu se mai ajută între ei”, că „suntem haini și nepăsători”, am descoperit contrariul.

 

În ultimele zile, internetul a fost plin de gesturi mici, dar decisive. Acestea au fost făcute de oameni obișnuiți — anonimi, turiști, șoferi, părinți, trecători — care au ales să fie buni. Nu pentru că ar fi primit ceva în schimb sau ar fi fost remarcați, ci pentru că așa au simțit. Acestea sunt doar câteva exemple, dar noi credem că lista este, sau poate fi, foarte lungă.

 

Un drum spre Thassos, o șansă pentru alții

Un internaut a anunțat că pleacă pe 7 iulie din București spre Thassos și că are un loc liber în mașină. Omul nu cere bani, nu pune condiții, nu caută avantaje. Spune doar: „Dacă e cineva interesat, pot ajuta.” Speră ca prin fapta lui să aducă mai aproape doi îndrăgostiți sau doi membri ai aceleiași familii.

Un simplu și banal drum de vacanță devine, astfel, o mână întinsă către cineva care poate avea nevoie să ajungă urgent pe insulă.

 

Un telefon uitat pe feribot și o româncă recunoscătoare

Același Thassos, aceeași faptă bună. O româncă ghinionistă și probabil puțin cu capul în nori după vacanță cere ajutorul conaționalilor. Și l-a și primit. Femeia povestește că și-a uitat telefonul pe feribotul dintre Keramoti și Thassos, iar aparatul ajunsese la poliția portuară. A realizat aproape de casă că nu îl mai avea și nu mai avea nicio altă șansă de a-l recupera. Așa că a apelat la bunăvoința românilor.

„Dacă un român vrea să-l ridice și să-l aducă în țară, îi sunt recunoscătoare.” Iar aceștia nu au dezamăgit-o și i-au sărit în ajutor. În doar câteva minute, doamna a primit răspuns: „Privat. Noi mâine ne întoarcem în țară.”   Altul: „Scrieți-mi în privat.”   Ajutor venit natural, fără ezitare.

 

Plușul buclucaș

Pe un alt grup, un român povestește că a găsit o jucărie de pluș într-o benzinărie din Bulgaria. Știa că aparținea unui copil român fiindcă l-a auzit vorbind. Și mai știa că tatăl conducea un Lexus, dar nu a apucat să noteze numărul mașinii. Nu a putut trece mai departe. A postat fotografia și mesajul: „Rog părinții să mă contacteze în privat.” Un gest mic, dar pentru un copil și părinții săi poate însemna totul.

Un alt român, un alt mesaj care spune totul despre el. „Astăzi am găsit aceasta verigheta în portul din Limenaria. Mi-ar plăcea să ajungă înapoi la proprietarul ei. Daca ajunge aceasta postare la cel care a pierdut-o, rog să îmi scrie mesaj în privat cu textul de pe interiorul verighetei”. Un mesaj și un gest care nu au nevoie de comentarii. Doar de aplauze.

 

Gesturile frumoase nu se fac doar în vacanță când lumea e mai relaxată și mai binedispusă. Ieri la prânz, un internaut posta pe un grup de cartier:

Bun gasit, dragi vecini🌞❗️In troleu azi in jur de ora 13.00 era uitata pe un scaun o mapa cu coperti neagre ( A4). Sigur erau ceva acte in ea si poate cineva acum plange dupa ele. Au ramas la sofer care a zis ca le depune la capat la Dridu”.  

 

Tragedia de la Golden Beach și românii care au sărit ca un scut

Cea mai puternică dovadă de solidaritate vine însă din Thassos, acolo unde o mamă româncă și-a pierdut fiul înecat. Femeia, blocată pe insulă, a cerut ajutor pentru a ajunge în țară. Autocarul pleca abia joi. Ce a urmat arată cine sunt românii cu adevărat. Iată doar câteva postări:

„Mâine dimineață plecăm din Kavala și vă putem duce până acasă.” „Dacă nu reușiți, vin personal din București și vă iau.” „Plecam mâine din Kinira spre Ploiești. Vă pot lăsa în Câmpina. Mergem încet, avem doi copii cu rău de mașină, dar dacă nu găsiți altă variantă, vă ajutăm.” „Dacă aveți permis, închiriați o mașină și v-o duc eu înapoi în Thassos. Vin la Câmpina și vă plătesc închirierea.”

Nimeni nu a întrebat cine este femeia. Nimeni nu a cerut bani. Nimeni nu a spus „nu pot”. Au spus doar că ajută.

Într-o perioadă în care rețelele sociale par pline de scandaluri, certuri și răutăți, aceste postări arată altceva: că românii au încă reflexul de a e opri, de a asculta, de a da o mână de ajutor.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.