Istoria Cico, băutura care a îndulcit România în comunism

Cea mai cunoscută marcă a secolului trecut

Cico era un răsfăt de zi cu zi, însă în vacanțe devenea vedetă. Cu gustul său dulce-acrișor putea fi chiar motiv de ieșit afară, la un suc… Alături de familie sau de prieteni, CICO devenise ceva mai mult de o simplă băutură răcoritoare. Produs 100% românesc, CICO a intrat în competiție cu produse din piețele occidentale, însă ambițiile economice ale regimului de atunci sunt cu mult eclipsate de atașamentul față de această băutură și amintirile pe care le trezește.

La început a fost o idee

În anii ’60 și ’70, autoritățile comuniste încercau să dezvolte industria alimentară națională și să reducă dependența de produsele din străinătate. Așa a apărut ideea realizării unei băuturi răcoritoare care să poată concura cu marile branduri internaționale, scrie bucuresti.ro.

Inițiativa nu i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu așa cum s-ar putea crede. Ideea dezvoltării unei rețele naționale de fabrici pentru procesarea fructelor și legumelor a fost a lui Ion Ceaușescu, fratele liderului comunist.

Așa n-a născut și ideea unui suc carbogazos pe bază de fructe, o alternativă autohtonă la băuturile occidentale. S-a numit CICO și avea să devină un adevărat fenomen social, depășind rapid statutul de simplu produs alimentar.

CICO, un nume scurt cu semnificații

Numele Cico era scurt și ușor de reținut, combina „CI”, de la citrice, și „CO”, de la cola. O băutură răcoritoare, prin urmare, asemănătoare celor occidentale, însă cu identitate proprie.

O denumire modernă, am putea spune, și suficient de atractivă pentru publicul de la acea vreme.

Dar populară era nu doar datorită denumirii, ci și gustului. Era considerat plăcut, era suficient de dulce, însă nu exagerat, avea accid, dar nu în exces. Era, cu alte cuvinte, mulțumitoare pentru mulți consumatori, mai ales dacă ne amintim cât de limitate erau opțiunile atunci.

Devenită rapid alegerea preferată a multor români, o sticlă de CICO era 1 leu, nu puțin pentru acea vreme, însă chiar și așa, era la mare căutare, cererea fiind foarte ridicată.

Un produs natural

CICO era realizat exclusiv din concentrate de fructe și nu conținea conservanți chimici, ceea ce înseamna un termen de valabilitate redus. O sticlă de Cico putea fi păstrată nu mai mult de șapte zile, după care băutura începea să își piardă gustul.

Această limitare i-a sport însă reputația, consumatorii fiind conștienți că produsul este proaspăt și trebuie consumat rapid.

CICO, de la producție la distribuție

În procesul de producție era implica mai multe instituții și unități industriale.

Institutul pentru Produse Horticole din București realiza rețetele și pregătea baza necesară pentru fabricarea băuturii.

Ulterior, aceste concentrate erau distribuite către aproximativ 70 de fabrici din întreaga țară. Fiecare unitate primea materia primă și producea local băutura destinată consumatorilor din regiunea respectivă, arată sursa citată.

Acest sistem permitea distribuirea rapidă a produsului și reducerea costurilor de transport. În plus, contribuia la menținerea prospețimii băuturii, un aspect esențial având în vedere termenul scurt de valabilitate.

Datorită acestei organizări, Cico a devenit una dintre cele mai răspândite băuturi răcoritoare din România comunistă.

Excepții

Cea mai modernă unitate de producție era fabrica din cartierul Militari, iar ea a beneficiat de o linie automată adusă din Franța. A fost un pas important către modernizarea industriei alimentare românești. Procesul de îmbuteliere era mult mai rapid și mai eficient decât în celelalte fabrici.

Deși Cico era perceput ca un produs tipic românesc, realizarea sa implica totuși și colaborări externe.

Băutura era produsă exclusiv din concentrate de fructe care proveneau din România, dar unele erau obținute prin acorduri comerciale cu parteneri străini, potrivit fostului director al fabricii CICO, Ion Stamanichi.

La Brașov, de exemplu, se realizau concentrate din mere, struguri și cătină, iar unele rețete au fost dezvoltate cu sprijinul Institutului de Chimie Alimentară.

Omul de afaceri grec Arvanidis a fost unul dintre partenerii comerciali importanți ai statului român.

Cifre impresionante de producție

CICO a reușit să atingă cifre impresionante de producție, fiind fabricate aproximativ 600.000 de sticle zilnic. Putea fi cumpărată din restaurante, cofetării, magazine alimentare și chioșcuri, iar popularitatea sa a continuat chiar și după căderea regimului comunist.

Astfel, în primii ani de după Revoluție, băutura a mai putut fi găsită în unele localuri și terase, pentru ca apoi, treptat, să dispară.

CICO nu mai este astăzi de găsit în magazine, rămâne doar în amintirea a milioane de români. El nu era doar un suc, de aceea și nostalgia stârnită dintr-o discuție oarecare.

E vorba despre o lume care dispărut, vie acum doar prin aceste amintirile despre obiceiurile, gusturile și întâlniri între oameni. Dar și despre vacanțe, concedii, plimbări, cofetării și restaurante desigur, de altădată.

Cico rămâne însă, într-un alt registru, un exemplu despre ce a putut industria românească la acea vreme, despre identitatea sa și aceste produse care au reușit să câștige aprecierea publicului.

Mai mult decât o băutură răcoritoare, CICO a fost un simbol al copilăriei pentru milioane de români și care astăzi, la zeci de ani de la apariția sa, legenda sa supraviețuiește, însă doar în povești.