EXCLUSIV „Au, au! Mă strânge tare”! Femeia care s-a speriat de tensiometru. România rurală la care a ajuns Crucea Roșie

Prezentă la Punctul Roșu în Sănătate, Raluca Buzea, coordonator programe de sănătate la Crucea Roșie a vorbit despre afecțiunile cele mai des întâlnite de către medicii care au mers cu caravanele medicale în zone izolate ale țării, zone rurale, timp de mai mulți ani la rând: este vorba despre anemie, diabet, anumite tumori în faze incipiente, boli de inimă neurmărite de medic. 

„De obicei oamenii se cunosc cu bolile cardiovasculare pentru că au simptome”

„Anemia, anemia și la copii și la adulți, este răspândită la mame. Sunt mamele acestea tinere care nasc acolo. O mare problemă, partea de diabet, bolile diabetice în general, dar aici sunt cei mai mulți care nu cunosc, nu știu că au, pentru că nu au neapărat simptome, nu-i doare ceva, nu e neapărat foarte avansată și, necontrolându-se, trăiesc cu boala.

Alte boli nedescoperite sunt zona aceasta de tumori, zona incipientă, să spun. Astea le observi dacă faci control preventiv, dacă faci un ecograf, o radiografie, un set de analize. Când doare deja este cam târziu. De obicei oamenii se cunosc cu bolile cardiovasculare pentru că au simptome, le e rău și cumva ajung la medic, ajung în urgență.

Mai degrabă aici găsim pacienți care nu-și iau tratamentul corect sau care merg pe o scrisoare medicală de 18-20 de ani. Sunt neurmăriți, nesfătuiți.”

Sunt și situații în care, pentru că au trăit în medii fără poluare, cu un anumit stil de viață, oamenii i-au surprins pe medici prin lipsa unor afecțiuni. Raluca Buzea dă exemplul unui vârstnic din Buzău. Sunt însă și situații ale unor oameni de vârstă tânără care muncesc foarte mult și care nu reușesc să ajungă deloc la medic.

„Sunt oameni care muncesc mult și ajung în caravană rupți”

„Într-un fel, în rândul nostru există și o bucurie, când vezi un bătrân. Am o amintire dintr-un sat din Buzău. A venit un bătrân care a spus: «Nu am fost niciodată la medic» și a venit doar pentru că a insistat de la primărie. Venise peste 2 kilometri pe jos, am avut și mai mult. Nu a vrut să-l ducem noi și a zis: «Ați văzut? Nu am nimic.»

Sunt oameni care, crescând într-un anumit mediu, sunt bine, nu au probleme de sănătate grave, dar sunt și altă categorie, mai mult în zona de 30-45 de ani, oameni care muncesc, care muncesc mult și ajung în caravană rupți, veniți după muncă. Îmi aduc aminte de un consult la optometrie în care colegul nostru întreba, era un domn tinerel, până în 40 de ani, l-a întrebat dacă este obosit, probabil văzuse ceva la ochi. A zis: «Da, sunt foarte obosit, azi noapte am lucrat și de dimineață m-am dus și am lucrat la cineva în curte, cu ziua, și am sudat toată ziua», și de acolo problema.

Acea persoană nu făcuse niciun control oftalmologic vreodată.”

Femeia care s-a speriat de tensiometru

Raluca Buzea povestește că în clipa în care medicii au dorit să-i ia valorile de tensiune cu tensiometrul, o pacientă s-a speriat pentru că nu a trecut niciodată în viață prin această investigație simplă.

„De obicei, toate manevrele din caravană se explică pacientului, actul medical. I-au spus unei doamne: «Ne așezăm pe pat, să vă luăm tensiunea». Doamna, la un 40-50 de ani, a zis da. I-a pus manșonul pe mână. Când s-a umflat tensiometrul a zis: «Au, au, au». Ne-am speriat toți. Am zis că poate nu a fost atentă asistenta. Nu. Femeia respectivă nu și-a luat niciodată tensiunea, nu a înțeles ce i se întâmplă. I-a explicat că așa se întâmplă, se va dezumfla, nu-i nimic. «Vai, dar mă strânge tare». Nu se întâmplă nimic. Nu-și luase niciodată tensiunea, avem și astfel de cazuri.

Partea mai bună este că am observat o oarecare înțelegere a mamelor de a-și duce copiii la stomatolog, noi avem caravana și de stomatologie pediatrică. Și dacă la început, când le spunem, este clar nu, le spunem că plombăm și molarii permanenți, rezolvăm și căriuțele mici și dințișorii dacă sunt crăpați îi rezolvăm și e totul prietenos și frumos și e cu baloane și nu se vor speria și nu o să-i doară, au încredere, iar ulterior, după ce văd că pentru copil e bine, întreabă: «Și eu nu aș putea să mă tratez?»

Ei nu merg la stomatolog de frică, de necunoscut. Nu știu ce li s-ar putea întâmpla. Și în afară de cabinetele din facultățile de medicină și cabinetele școlare, acolo unde există, știm că serviciile stomatologice se plătesc și, cu siguranță, partea financiară este un criteriu foarte mare. Dar cumva, cred că totuși, cu un pic de educație, dacă insistăm și insistăm, facem și educație cu părinții, educație pentru sănătate în școli, ar reuși să prioritizeze… Să-și dea seama cât de important este acest control.”