Demisia lui Munteanu ori când tehnocrația se izbește de zidul politic

Demisia lui Munteanu Alexandru nu este doar episodul unei zile agitate de vară la Chișinău, ci simptomul unei guvernări ajunse în punctul în care tehnocrația nu mai poate înlocui politica.

Premierul a plecat invocând imposibilitatea de a-și exercita mandatul în acord cu propriile principii și convingeri. Formula este elegantă, dar tocmai eleganța ei spune prea puțin. Când un prim-ministru pleacă după opt luni, iar odată cu el cade întregul Guvern, societatea are dreptul să întrebe nu doar cine vine, ci ce s-a rupt.

Cauza imediată pare legată de scandalurile din zona întreprinderilor de stat, în special MoldATSA, unde dezvăluirile despre numiri controversate, CV-uri problematice și salarii greu de justificat au lovit direct în credibilitatea Executivului și a președontei Maia Sandu. Dar reducerea demisiei la un singur scandal ar fi comodă și insuficientă. MoldATSA a fost scânteia, dar combustibilul s-a adunat în timp. Vorbim de oboseala reformelor, presiunea socială, așteptările europene, tensiunile interne din PAS și dificultatea de a conduce administrația doar cu reputație externă și bune intenții.

Mai există și o cauză de fond, și anume diferența dintre competența tehnică și autoritatea politică. Prima poate convinge experții, dar a doua trebuie să convingă cetățenii. În R. Moldova de azi, unde fiecare criză este amplificată geopolitic, această diferență poate doborî un guvern și respectul instituțional.

Prețul guvernării

Munteanu a venit cu profilul unui manager sobru, cu experiență internațională, prezentat drept omul care poate aduce rigoare economică și calm într-o perioadă complicată. Problema este că Republica Moldova nu avea nevoie doar de un administrator al crizelor, ci de un lider capabil să explice, să negocieze și să suporte costurile politice ale deciziilor nepopulare. Aici pare să fi apărut fisura. Reformele nu eșuează întotdeauna fiindcă sunt greșite. Ele uneori eșuează fiindcă sunt prost comunicate, aplicate fără suficientă empatie, apărate prea târziu sau fără susținere politică.

Declarația Maiei Sandu, că se aștepta la mai multă implicare și deschidere spre oameni, este poate cea mai clară cheie de lectură a momentului. Ea sugerează că problema nu a fost numai scandalul punctual, ci stilul de guvernare. Într-o țară expusă presiunilor externe, propagandei ruse și frustrărilor sociale interne, tăcerea guvernamentală devine rapid muniție pentru adversari. Iar când puterea nu explică, explică alții în locul ei, mai ales opoziția, rețelele de dezinformare, cinismul public.

Demisia lui Munteanu pune PAS în fața unei dileme dificile. Partidul are majoritate, dar nu mai poate funcționa ca și cum majoritatea ar fi suficientă. Mandatul proeuropean nu este un cec în alb. Aderarea la Uniunea Europeană, reforma justiției, curățarea întreprinderilor de stat și politica fiscală cer competență, dar și legitimitate zilnică. Cetățeanul nu votează doar direcții geopolitice, dar și prețuri, salarii, servicii publice și sentimentul că guvernarea îl aude.

Maia Sandu, despre demisia premierului: „A avut mână liberă să conducă Guvernul”

Efectul Munteanu 

Plecarea premierului poate fi interpretată ca un act de principiu sau ca un eșec de adaptare politică. Probabil este câte ceva din ambele. Important este ce urmează. Dacă noul Guvern va fi doar o schimbare de nume pe aceeași arhitectură închisă, criza se va întoarce. Dacă însă demisia devine un moment de resetare, inclusiv cu controale credibile la întreprinderile de stat și comunicare onestă, atunci criza poate fi transformată în oportunitate

În politică, demisiile nu sunt finaluri. Sunt examene. Iar examenul nu îl dă doar Alexandru Munteanu, care pleacă. Îl dă puterea care rămâne. Ea trebuie să demonstreze că a înțeles mesajul. Altfel, demisia de azi va deveni doar primul capitol al unei crize mai lungi și mai costisitoare.