Ana-Maria Gafton, din Adjud la Academia Navală a SUA: „Dacă aș putea, m-aș duce înapoi și aș alege să merg la liceu militar chiar din clasa a IX-a” – INTERVIU

Am cunoscut-o pe Ana în clasa a VII-a, atunci când m-am transferat la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud. Era o fată măruntă, cu ochi mari, albaștri și curioși, foarte deșteaptă, ambițioasă, premiantă și printre primii din clasă. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Ana are aceeași privire, iar ambiția a dus-o în locuri pe care atunci nici nu le bănuiam.

Pentru colegii ei, Ana era eleva de 10, pricepută la toate. Mulți îi vedeau o carieră în matematică. Ea a ales însă un drum diferit: liceul militar, Academia Navală a Statelor Unite și, acum, Forțele Navale Române.

Decizia de a pleca la liceul militar

Plecarea la liceul militar a venit în clasa a X-a, după gimnaziu, clasa a IX-a și primul semestru din clasa a X-a petrecute la „Emil Botta”. A fost o alegere care i-a surprins pe colegi, pe profesori și pe părinți.

Cotidianul: Cum a venit ideea de a aplica la liceul militar?

„Decizia a fost, într-un fel, din neant și pentru mine, adică a fost o decizie puțin impulsivă, să zic așa. Îmi aduc aminte că vorbeam cu o colegă de gimnaziu, Lidia Ștefan, care era deja la militar. Și noi am păstrat legătura și în primul an de liceu, iar ea îmi tot spunea cum e liceul militar, cum e viața, cum sunt colegii, cultura, tradițiile liceului. Și, într-un fel, mi-a plăcut foarte mult să aud poveștile ei, adică suna fabulos, știi? Și când mi-a spus, în clasa a X-a, că sunt locuri disponibile la liceu, am zis: băi, vreau și eu să dau. Cred că mi se potrivește, îmi place foarte mult ce aud despre liceul ăsta și mi-aș dori să aplic și eu.”

Ana spune că a fost un caz neobișnuit. Nu dăduse probele de admitere în clasa a VIII-a, așa cum făcuseră ceilalți elevi care ajunseseră la liceul militar.

„Eu am fost prima persoană care a fost admisă la liceu militar fără să dea probe în clasa a VIII-a. Adică, atunci când am dat, doamna de la secretariat era foarte confuză de cazul meu, deoarece în trecut s-au mai făcut transferuri în timpul anului, dar toți acești elevi au fost aduși din civil și dăduseră probele de admitere la liceu în clasa a VIII-a. Eu nu dădusem, eu a trebuit să dau toate probele din nou, cum ar veni, pentru prima oară, în clasa a X-a, ca să pot să le promovez.”

Upgrade RO, cea mai nouă și optimistă rubrică din Cotidianul.ro

Cotidianul: Cum au reacționat părinții tăi?

„Și pentru ei decizia a venit foarte din neant și mi-aduc aminte că prima oară când le-am spus, mi-au spus că este o fază și că o să-mi treacă, dar m-am ținut foarte tare și au acceptat până la urmă. Au realizat că nu este doar o decizie impulsivă, ci eu chiar îmi doresc și sunt dedicată procesului de admitere și chiar voiam să pun foarte mult efort pentru a intra.”

Pregătirea a fost grea, mai ales la probele sportive. Ana spune că a pornit de la zero la flotări.

„Mi-aduc aminte, mergeam foarte mult la sală, mă pregăteam pentru probe cu un instructor din oraș și încercam foarte mult să mă depășesc, pentru că eu, până în punctul în care am dat probele sportive la liceu, nu puteam să fac o singură flotare. Și până am ajuns la liceu militar, am ajuns la 16.”

Pentru ea, progresul a contat mult. I-a dat încredere că locul ei poate fi acolo.

„În momentul în care am văzut că eu pot să pun efortul ăla și, în câteva luni, să fiu pregătită să intru la un liceu militar, mi s-a părut foarte ok. Am zis că, băi, eu chiar merit să intru la acest liceu.”

Cotidianul: Cum a fost distanța dintre tine și familie, după plecarea la liceul militar?

„În mintea unui copil de liceu, într-un fel, mi-a plăcut foarte mult, pentru că am avut mai multă independență. Adică, cred că am învățat foarte multe din a fi plecată de acasă, pentru că trebuia să mă descurc pe cont propriu, trebuia să am grijă de banii mei singură, într-un fel. Nu aveam pe cineva care să mă monitorizeze și să mă sfătuiască constant.”

Totuși, lipsa familiei s-a simțit.

„Dar, într-un fel, a fost foarte greu, pentru că nu am mai avut suportul ăla emoțional lângă mine constant. Adică, dacă aveam o problemă, nu puteam să mă duc la ei în orice moment să le spun că se întâmplă ceva în viața mea. Trebuia să mă rezum numai la apeluri telefonice, apeluri video. Ne-am descurcat.”

Ana spune că această perioadă a ajutat-o să devină mai independentă. Și părinții au început să o vadă altfel.

„Într-un fel, ne-a ajutat pe toți. Eu fiind prima născută, a fost un pic mai greu pentru ei să știe cum să se comporte cu mine. Dar, într-un fel, au realizat că am crescut și că pot să fac anumite lucruri singură și mi-au dat independența aceasta pe timpul în care am fost plecată.”

Saltul peste Ocean

După liceul militar, a urmat un pas și mai mare. Ana a aplicat pentru studiile militare din Statele Unite și a fost admisă la Academia Navală din Annapolis. Spune că și această decizie a venit repede.

Cotidianul: După liceul militar ai făcut un salt și mai mare, ai mers la studii în SUA. De unde a pornit totul?

„Această decizie a fost luată tot impulsiv, ca decizia pe care am luat-o atunci când am aplicat la liceu militar. Mi-aduc aminte, era vara dintre anul al III-lea și anul al IV-lea de liceu și eu deja știam că, teoretic, pot candida pentru unul dintre locurile oferite de academiile din Statele Unite ale Americii.”

La început, nu credea că are șanse. Se compara cu o altă elevă care fusese admisă la West Point.

„Noi am aflat cine poate să aplice abia în luna iunie și, în acel punct, nu mi-a trecut prin cap să aplic, pentru că, cu un an înainte, am avut o altă fată care a intrat la West Point, în Statele Unite, și fata respectivă era una dintre cele mai extraordinare persoane pe care le-am întâlnit eu vreodată. Și în punctul respectiv nu mă puteam compara cu ea.”

Lucrurile s-au schimbat când a primit un mesaj de la comandantul de companie.

„Două luni mai târziu, în luna august, am primit un mesaj de la comandantul de companie, în privat, în care m-a întrebat dacă aș vrea să aplic. Când am primit acel mesaj în privat, am căpătat un pic mai multă încredere. Până în punctul respectiv nu am crezut că merit să aplic, că nu sunt potrivită să aplic pentru o poziție în Statele Unite.”

Ana a luat procesul ca pe o provocare. A început să se pregătească pentru probele fizice și pentru limba engleză.

„Am început pregătirea. La o lună după acea conversație noi am avut primele probe de selecție la București și, în luna respectivă, mi-am propus să merg la sală, să alerg cât se poate de mult, să învăț cât se poate de mult la engleză.”

Unul dintre obiective a fost să reușească să facă tracțiuni, nu doar proba alternativă pentru fete.

„Eu, în luna august, nu puteam să fac tracțiuni, iar la proba sportivă pentru procesul de selecție de a intra este și o probă de tracțiuni. Fetele au posibilitatea și să facă un dead hang, adică să te urci pe bară, să faci cum ar veni o tracțiune, să stai sus și să stai cât se poate de mult. Doar că, dacă faci acest lucru, nu ai șanse să iei punctaj maxim, iar eu am dorit să fac tracțiuni. Știam că pot să iau un punctaj mult mai mare. Și am reușit să fac cinci tracțiuni până la ultima probă susținută și acesta este tot un lucru pe care l-am făcut pentru că mi-am dorit foarte mult.”

Despre plecarea în Statele Unite, Ana spune că distanța a fost, poate, mai grea pentru părinți decât pentru ea. Liceul militar o obișnuise deja să stea departe de casă.

Cotidianul: Cum au reacționat de această dată părinții tăi?

„Cred că liceul militar m-a format într-un fel în care nu am simțit neapărat dorul acela de casă foarte puternic. Mi-a fost dor de casă. Distanța era mult mai mare și acum ne vedeam doar o dată pe an în loc de o dată pe lună, dar timpul a trecut destul de repede. Am fost foarte ocupată și timpul a trecut foarte, foarte repede. Și cred că le-a fost mai greu părinților mei decât mi-a fost mie. Ne-am descurcat cu ce am avut. Am avut apeluri video în fiecare săptămână, în care vorbeam câte o oră, o oră jumătate, în care spuneam ce se întâmplă pe la Academie, dar ne-am descurcat cu ce am avut.”

La Academia Navală din SUA, integrarea a fost diferită față de liceul militar. Toți studenții erau la început de drum. Colectivul s-a format în timpul pregătirii militare de bază, numită Plebe Summer.

„La Academie a fost un pic mai ușoară integrarea decât la liceu, deoarece colectivul nu era format în punctul în care noi am ajuns acolo. Și chiar dacă majoritatea studenților erau americani, americanii provin din mai multe state care au diferite mentalități și culturi și, practic, colectivul este format din foarte multe persoane care au calități foarte diferite.”

Primele săptămâni au fost dure.

„Noi, când am intrat la Academie, trecem printr-o pregătire militară de bază care se numește Plebe Summer și durează șapte săptămâni. Șapte săptămâni în care noi nu avem contact cu familia decât de trei ori, o dată la două săptămâni. Nu avem acces la tehnologie, nu știm nici măcar cât este ceasul și avem gradați care, practic, țipă la noi tot timpul să facem anumite lucruri.”

Ana spune că în acea perioadă totul se făcea în echipă.

„Nu există că faci totul singur, totul se face împreună, ca o echipă. Dacă cineva greșește, toată lumea greșește în același timp. Și așa s-a format colectivul, s-a creat printr-o suferință comună. Trauma bonding, cum vorbeam noi despre acest lucru. Dar ne-a făcut să fim foarte apropiați, să înțelegem că nu toți suntem perfecți, că se mai greșește și că atunci când cineva greșește trebuie să îl ajutăm să facă mult mai bine.”

Planul B și întoarcerea în România

În Statele Unite, Ana a studiat Informatică, specializare care nu se face pe partea navală în România. Acum s-a întors în țară și se află la Academia Navală din Constanța, într-o perioadă de reacomodare cu armata română.

Cotidianul: Dacă Ana Gafton nu ar fi decis să meargă în clasa a X-a la liceul militar, cu ce s-ar fi ocupat acum? A fost un plan B?

„Asta este o întrebare foarte, foarte bună. Eu, în clasa a IX-a, nu știam exact ce voiam să fac. Eram între a merge la Arhitectură și a doua variantă era să continui pe partea de matematică, pentru că mi-a plăcut foarte mult matematica în liceu și am considerat că aș vrea să merg la o facultate de matematică și, eventual, să ajung să profesez, să fiu un profesor de matematică.”

Nu era însă pe deplin convinsă de niciuna dintre variante.

„Nu am avut visuri foarte mărețe, dar nu eram foarte hotărâtă. Nu știam dacă este exact ce mi-am dorit. Atunci când am ales să merg la liceu militar, într-un fel, totul s-a așezat mult mai bine, pentru că am ajuns într-un punct în care eram foarte încântată de ce mă așteaptă în viitor.”

Cotidianul: Dacă ai fi pusă să decizi din nou, ai urma același parcurs?

„Da, aș relua-o. Dacă aș putea, m-aș duce înapoi și aș alege să merg la liceu militar chiar din clasa a IX-a.”

Cotidianul: Care este pasul următor?

„În momentul de față sunt la Academia Navală, la Constanța. Sunt mai mult într-o perioadă de reacomodare cu armata română. Învăț mai mult regulamentele militare, am mai multe lucruri de rezolvat pentru reintegrare, cum ar veni. Și acum aștept să fiu înaintată în grad.”

Ana spune că repartizarea va avea loc la final de iulie. Pentru ea vor fi scoase separat două opțiuni, pentru că specializarea făcută în Statele Unite nu poate fi echivalată direct cu cele ale colegilor din România.

„Eu voi avea două locuri, două funcții scoase separat față de colegii mei, pentru că nu pot să-mi echivaleze specializarea pe care am făcut-o în Statele Unite cu ce au făcut colegii mei la Academia Navală. Așa că îmi sunt scoase doar două opțiuni separate față de colegii mei.”

Specializarea ei din SUA a fost Informatică.

„Eu am fost pe Informatică, Computer Science. Am ținut-o exact la fel ca și în liceu, dar la noi nu se face decât la Academia Tehnică Militară. Nu se face pe partea de navală și e un pic mai complicat. Și de aceea am locuri scoase diferit, pentru că colegii mei nu au trecut prin aceeași experiență academică prin care am trecut și eu.”

Pentru următoarea etapă, Ana își dorește să ajungă la scafandri.

„În momentul de față îmi doresc foarte mult să merg la scafandri. Eu am trecut probele de admitere la scafandri și acum aștept să văd ce funcții se scot și dacă pot intra oficial la ei.”

CITEȘTE ȘI

INTERVIU Elena Urucatu, partea I: Cum a învins un model român cronometrul nemilos al modei