„Preşedintele DFB, Bernd Neuendorf, şi vicepreşedintele DFB, Hans-Joachim Watzke, au avut ieri, la New York, primele discuţii aprofundate cu Jürgen Klopp cu privire la posibila sa numire în funcţia de selecţioner al echipei naţionale. În cadrul acestui schimb constructiv de opinii, s-a ajuns la un acord asupra punctelor-cheie ale unui eventual contract. Discuţiile vor continua săptămâna viitoare. Ambele părţi sunt încrezătoare că negocierile – sub rezerva unui acord cu actualul angajator al lui Klopp, Red Bull – pot fi în cele din urmă încheiate cu succes. Orice eventual contract trebuie finalizat în cadrul unei reuniuni comune a consiliului de supraveghere şi a adunării generale a acţionarilor DFB GmbH & Co. KG.”.
Evoluția Germaniei la Campionatul Mondial
La Campionatul Mondial, Germania a încheiat pe primul loc în grupa sa, dar a fost învinsă de Ecuador în al treilea meci, fiind eliminată de Paraguay la loviturile de departajare.
Fostul antrenor al Bayernului, Julian Nagelsman și-a arătat disponibilitatea de a continua la națională, dar la 3 iulie s-a confirmat plecarea acestuia.
DFB a anunţat într-un comunicat că acordul lui Nagelsmann, valabil până la Euro 2028, se va încheia cu efect imediat, cu precizarea că Jurgen Klopp „şi-a exprimat deja disponibilitatea de a prelua funcţia”.
Klopp nu mai ocupă nicio funcţie de conducere de când a părăsit Liverpool la sfârşitul sezonului 2023-24, după ce a condus clubul către titlurile din Premier League şi Liga Campionilor. Ulterior, a preluat funcţia de director global al departamentului de fotbal al Red Bull şi a colaborat cu televiziunea germană în timpul Cupei Mondiale.
Val de critici la adresa lui Klopp
Eșecurile Germaniei la Campionatul Mondial l-au făcut pe Klopp să facă remarci la adresa fostului antrenor, atrăgându-și numeroase critici.
„Julian Nagelsmann încă alege echipa – deocamdată” a spus Klopp, fiind criticat pentru remarca „deocamdată”.
Ulterior și-a cerut scuze precizând că „ar vrea să-şi dea un pumn în faţă, dar era deja prea târziu şi eram la televizor”.