A 13-a zi de război: Armistiții temporare

Rusia a anunţat decizia de a înceta temporar confruntările militare în mai multe oraşe din Ucraina, începând de marţi dimineaţă, pentru a permite funcţionarea culoarelor umanitare.

„Federaţia Rusă anunţă încetarea focului, începând de marţi, de la ora 10.00 (9.00, ora Ucrainei, 9.00, ora României), pentru a permite evacuarea civililor”, a transmis luni seară Celula pentru operaţiuni umanitare a Ministerului Apărării de la Moscova, conform cotidianului Le Figaro.

Armistiţiile temporare vor fi valabile în oraşele Kiev, Sumi, Harkiv, Cernighiv şi Mariupol, a precizat Ministerul rus al Apărării.

A treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina s-a încheiat luni seară prin acorduri generale în sensul organizării culoarelor umanitare, dar fără rezultate „semnificative” în sensul unui armistiţiu general pe durată nedeterminată.

„Am obţinut anumite rezultate pozitive în privinţa logisticii culoarelor umanitare. Situaţia generală nu s-a îmbunătăţit”, a declarat şeful delegaţiei ucrainene, consilierul prezidenţial Mihail Podoliak. Negocierile vor continua cu o nouă rundă, în eforturile de ajungere la un acord pentru încetarea confruntărilor militare.

De pe frontul din Ucraina vin informaţii că ofensiva ruşilor ar fi încetinit, iar moralul trupelor lui Putin ar fi scăzut, vorbindu-se despre o „demoralizare” a soldaţilor, după aproape două săptămâni petrecute pe câmpul de luptă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Coridoare umanitare, armistitii, pe care armata ,,eliberatoare” a criminalului nu le respecta. Astia nu respecta nici macar tratatele internationale semnate chiar de ei.
    Scopul lor este sa omoare.

  2. Puteți citi chiar acum pe Wiki și veți afla niște evenimente sinistre din istoria poporului frate ucrainian, El are la activ niște crime oribile împotriva polonezilor ( la care se refugiază acum), crime produse în timpul WW 2, dar după „modelul” anilor 1600-1700. Acum ei consideră armata lor de atunci ca un accident al istoriei (un fel de Garda de Fier a lor) , dar din păcate legea actuală a naționalităților de la ei urmărește exact aceleași obiective ca și armata insurecțională de atunci. Puțin are simțul istoriei, a înțeles evoluția și are perfectă dreptate să îi denazifice!

  3. PRESA SE INTRECE IN MANIPULARI,DEZINFORMARI SI AFISARI DE IMAGINI CARE N-AU DEA FACE CU EVENIMENTELE.
    Imaginea atasata articolului n-are nici o semnificatie privind razboiul din Ucraina ,
    Alt exemplu de data asta din Adevarul vezi „fost sef al CIA D Petrraeus face o analiza a intentiilorlui Putin !!Odesa si Moldova sunt in pericol ,vezi si imaginea doi indivizi stau de vorba ca si cum ar fi oriunde si nu linga un depozit de produse petroliere care arde !-e clar o facatura sunt suprapuse 2 imagini din locatii diferite !.Apropo de Petraeus pentru el Odesa din Ucraina si Moldova ca si stat nu-i nici o diferenta si sunt bagate in aceeasi oala !,asta-i cultura celor care au pretentii sa conduca lumea
    doar din vorbe si prostii.

  4. (editat) Putinoiu a aparut la televiziunile ruse cu o declaratie (bineinteles mincinoasa) ca recrutii nu vor fi trimisi pe front.
    Dar mucosii aia de 19 ani luati prizonieri de ucrainieni care plangeau cand vorbeau cu mamele lor la telefon si mancau ca lesinatii, ce erau ma (editat)?
    Dupa cum se vede, inseamna ca rusii au inceput sa priceapa ca Putin este un (editat) fara scrupule, daca (editat) si-a permis sa iasa EL cu o asemenea declaratie, evident in scop de linistire a populatiei.
    Stati sa inceapa rusii sa vada tot mai multe sicrie intorcandu-se din Ucraina si o sa-l vedem pe Putina langa zidul Kremlinului, cum l-am vazut pe Ceasca langa zidul Targovistei. Putin nu va sfarsi bine.
    Dupa cat se aude, rusii nici nu-i mai trimit acasa pe morti, ca sa nu consume benzina si motorina pe transporturi. ii incinereaza sau in ingroapa in transee. Probabil ca parintilor li se comunica ca Ivan al lor a dezertat la ucrainience sau in Romania.
    Dati-mi voie sa cred in Zelenski, ca Ucraina va triumfa. Este primul semn slab pe care-l vad la Putinoi.

  5. @Bumburak(12.15)..iar ai baut PALINCA, la sculare de dimineata,dupa o noapte de mahmureală,ai grije de „inimioară” ta subreda MOSULE.!!poate plesnește de atata „stres” intelectual in devenire.

  6. Iar in final Russia își va lua ceea ce a cerut la început iar jocul lui Zelensky este să se facă ca se bate cu Russia …. ce câștigă Americanii ? Pai justificarea armelor cumpărate până acum și pe viitor ca vedem noi cum vin Rușii peste noi si ne vor lua ce ? OMV ? Gazele ? Pământurile Strainilor ? Băncile Străine ? …uite prosteală ce câștigă Rusia ? va vinde gaze mult mai scumpe va arăta partenerilor Asiatici Puterea ei ca NATO nu se bagă peste ei ….. și uite că teroarea noastră RUSIA pentru Alții este NATO ….ele se înțeleg bine foarte bine …..si uite așa se conduce lumea prin teroare minciună si dezinformarea frică si inepții …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.