A fost finalizat statutul partidului rezultat din fuziunea PNL-PDL

Comisia mixtă PNL-PDL a finalizat proiectul de Statut al noului partid, rezultat din fuziunea celor două formaţiuni politice,potrivit Mediafax.

Liderii PNL şi PDL urmează să ia marţi decizia politică asupra acestuia, tema principală fiind cea a denumirii noului partid, mai scrie sursa citată.

„Proiectul este finalizat, iar săptămâna asta se va încheia prin decizia politică a liderilor. În primul rând este vorba de denumire (a noului partid, n.r.) şi de semne. Restul este încheiat pentru tot ceea ce înseamnă organizare”, au menţionat sursele citate.

De asemenea, în proiect sunt prevăzute la final dispoziţii finale şi tranzitorii care reglementează modul de funcţionare a conducerii centrale, dar şi a filialelor judeţene şi locale, până la primele alegeri interne care vor avea loc în 2017.

Structura de conducere comună va fi formată pe principiul paritar din reprezentanţii structurilor de conducere actuale din cadrul PNL şi PDL. De asemenea, tot marţi, acest subiect ar urma să fie luat în discuţie în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL.

PDL va avea o decizie în cazul noului Statut la şedinţa de miercuri a Biroului Politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.