Intrigat de striaţiile şi porii abajurului lămpii pe care o primise cadou de la un prieten, care prea îi dădeau fiori pe şira spinării, căci semănau cu o piele de om, un scriitor britanic a trimis-o pentru teste ADN la un laborator criminalistic, iar rezultatul l-a îngrozit. Lampa este într-adevăr făcută din piele de om şi ar putea fi cea descoperită după încheierea celui de-al doilea război mondial în lagărul de la Buchenwald. Prietenul său o cumpărase la un târg de vechituri din New Orleans, ţinut după uraganul Katrina.
Numele scriitorului care este acum proprietarul odioasei lămpi este Mark Jacobson şi este autorul povestirii după care a fost făcut scenariul filmului American Gangster al lui Ridley Scott. Specialiştii laboratorului criminalistic nu i-au putut preciza acestuia dacă este vorba despre despre lampa din lagărul de concentrare de la Buchenwald şi nici despre ce fel de persoană a fost cea jupuită de piele pentru a face din ea abajurul lămpii, însă i-au confirmat fără marjă de eroare că este vorba de „material uman”.
Mark Jacobson a făcut însă propriiile sale cercetări, care au durat trei ani şi s-au materializat într-o carte, „Umbra lămpii: o poveste poliţistă din vrema Holocaustului, de la Buchenwald la New Orleans”, în care aminteşte şi de prima menţionare a obiectelor de uz caznic pe care prizonierii de la Buchenwald au fost obligaţi să le facă şi pe care le-au arătat eliberatorilor în aprilie 1945. La jumătatea lunii acelui sumbru an, ziarista de la United Press Internaţional, Ann Stringer făcea cunoscute lumii întregi aceste orori, printre care o scrumieră făcută dintr-un pelvis uman, cranii micşorate, bucaţi de piele de om tatuată sau lampa.
Lagărul de la Buchenwald a devenit faimos, scrie thesun.co.uk, şi pentru „Căţeaua Buchenwaldului”, soţia comandantului Karl Koch, care a şi fost judecată la vremea respectivă pentru abuzurile ei îngrozitoare asupra prizonierilor, printre care jupuirea celor cu tatuaje interesante sau ordonând unora să se violeze unul pe celălalt succesiv. Karl Koch a fost executat prin împuşcare în 1945, iar „căţeaua Buchenwaldului” s-a spânzurat în 1967, în celulă. Mark Jacobson l-a prins în viaţă pe fostul comandant al forţelor americane care au eliberat în 1945 Buchenwald-ul, Albert G. Rosenberg, care i-a povestit că astfel de obiecte, precum lampa sau scrumiera, au fost găsite o mulţime în lagăr: „Acolo era o adevărată fabrică de obiecte din piele sau alte materiale umane”.