A fost prins presupusul criminal de la Iași

Suspectul principal al dublei crime din Iași, Ahmed Sami El Bourkadi, a fost prins, marți, în Italia, la Roma. Pe numele lui, magistrații Tribunalului Iași au emis un mandat de arestare în lipsă și fusese dat în urmărire generală.

„Prin cooperarea dintre Poliţia Română şi autorităţile din Italia (Poliţia Statală din Italia), a fost localizată persoana bănuită de infracţiunea de omor, din judeţul Iaşi. Cel în cauză a fost localizat şi reţinut, în Roma”, a transmis Poliţia Română.

Magistrații Tribunalului Iași au dispus arestarea în lipsă a marocanului Ahmed Sami El Bourkadi, fiind suspectat că a ucis-o pe tânăra de 23 de ani și pe iubitul ei, de origine marocană, în vârstă de 25 de ani. Bărbatul suspectat are cetățenie canadiană și e student la Medicină.

Bzi.ro relatează că imediat după crimă, el a plecat spre Roma împreună cu iubita lui de origine marocană.

Jiynah Youssef, cetățean marocan, şi iubita lui, Ioana-Vanesa Burlacu au fost găsiți morți, înjunghiați de zeci de ori, în locuința lor, indiciile fiind că cele două crime au avut loc joia trecută.

Potrivit medicului șef UPU SMURD, Diana Cimpoeșu, suspectul principal Ahmed Sami El Bourkadi a fost la Spitalul Sf. Spiridon din Iași în data de 9 decembrie, după ce ar fi comis crimele, pentru că avea și el o plagă tăiată la mâna dreaptă. A primit tratatament în urgență și la chirurgie plastică, apoi a plecat acasă cu recomandări.

Deocamdată nu se cunoaște motivul celor două crime, fiind luate în considerare mai multe ipoteze, între care conflictul spontan sau o posibilă răzbunare ori jaf.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Parca vad ca va scapa, desi este mai mult ca sigur ca el este ucigasul. Va spune ca s-a taiat la mana cand curata cartofi si ca a disparut imediat din Romania ptr ca l-a apucat subit dorul de Maroc.

  2. Un parinte mai mult sau mai putin nevinovat de alegerile amoroase ale fiicei. Inteleg tragedia sa insa cu o educatie ceva mai ferma nu cred ca se ajungea aici. A fi cu un strain nu este atat de exotic cum pare la prima vedere> alte valori, alta conduita, mai ales arabii, cunoscuti pentru accesele lor de violenta si rolul de supusa deplina al femeii. Ar trebui ca acest caz sa fie un exemplu petnru orice alta fata care decide sa aleaga altceva decat poate sa gaseasca intre cei de-un neam cu ea.

  3. Criminalii SUNT FOARTE BINE PROTEJATI DE AMBASADA CANADIANA. Opinia mea este ca sunt sanse extrem de mici ca sa fie judecat în România. În Canada, hotii, pedofilii si criminalii, au mai multe drepturi decât omul cinstit.

  4. O explicatie ar fi ca iubitul fetei a avut mai inainte o relatie cu marocanul care i-a ucis din razbunare si gelozie pe amandoi. Asta cred ca e cea mai plauzibila pista.

  5. @Gelule, eu cred ca ai nimerit-o bine. Cam pare a triunghi amoros mai deosebit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.