A început ședința în care Guvernul își angajează răspunderea pe proiectul privind descentralizarea

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care Guvernul își angajează răspunderea asupra proiectului de lege privind descentralizarea a început, marți, în prezența premierului Victor Ponta.

La ședința prezidată de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, participă miniștri ai Cabinetului Ponta și 451 de parlamentari.

Zgonea a anunțat că parlamentarii PDL nu participă la această ședință.

Proiectul de lege privind descentralizarea prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învățământul preuniversitar, cultura, tineretul și sportul, precum și turismul, vor trece în subordinea autorităților locale, în timp ce Poliția, agenția de prestații sociale, cinematografele și porturile vor rămâne în structurile centrale.

Parlamentarii au depus 2.040 amendamente la acest proiect, iar Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de marți 568 dintre acestea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.