A lor strigă către ăilalți: E plagiat!

Vicepreședintele PSD și ministrul interimar al Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, susține, joi, că programul de guvernare al PNL în domeniul fondurilor europene are viziune zero, iar propunerile sunt plagiate din programul PSD.

„Programul de guvernare al PNL, pe zona fondurilor europene este o rușine. Nu se poate ca un partid care vine la putere după o moțiune de cenzură să vină în programul de guvernare doar cu plagiat după ceea ce face deja Guvernul pe care l-a înlăturat. Nu se poate să nu aibă absolut niciun plan, nicio prioritate, nicio măsură în afara celor pe care eu le-am promovat în ultimele luni și PSD în ultimii 3 ani de guvernare social democrată. Marele plan al PNL la guvernare este să descentralizeze POR, reformă pe care am prezentat-o deja Comisiei Europene în negocierile informale în ultimele luni, pentru că noi considerăm că nu este normal să ai un POR cu aceeași componență în toate regiunile României. În afara acestei propuneri plagiate de la PSD, Orban și trupa lui de Jokeri nu au niciun plan concret pentru a aborda perioada de programare 2021-2027”, a transmis Roxana Mînzatu, într-un comunicat de presă.

În opinia sa, Guvernul Orban va duce absorbția fondurilor europene la zero.

„Fără nicio viziune, fără propuneri care să ne arate ce anume se va face diferit sau mai bine pentru a îmbunătăți continuu performanța sistemului, Guvernul lui Iohannis va duce absorbția fondurilor europene la zero . Am mai avut în 2016 tot ”Guvernul LUI” care a lăsat în urmă programe blocate și absorbție ZERO. Nu putem răspunde serios, cu cifre și elemente tehnice, unui text din Programul de Guvernare PNL care arată mai mult a compunere de clasa a patra împănată cu elemente de plagiat”, a adăugat Mînzatu.

Propunerea premierului desemnat Ludovic Orban pentru Ministerul Fondurilor Europene este Marcel Boloș. A fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și în cel al Transporturilor dar și director responsabil de fonduri europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Daca tot sustineti ca au plagiat programul de guvernare,nu e normal sa se continuie ce ati inceput voi? Mereu sa se inceapa ceva si finalizare la pooolivara? Apropo,ce ati facut si cat ati realizat dintr-al vostru program de guvernare? Au simtit doar ai vostrii plus marii capi si cativa pupatori! Restul ce v-a trecut printre degete! Ati dat ordonanta sa faca ceilalti care v-au inlocuit! E nirmal asa? Nu era mai bine sa fi facut voi tot si ei sa continuie ceea ce ati inceput voi dar executat peste 55-60%? Tot anuntati apocalipsa de agitati oamenii,pe mine chiar m-ati enervat urat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.