A murit academicianul Ion Ianoşi

Academicianul Ion Ianoşi a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Corpul acestuia va fi incinerat luni, 4 iulie, ora 10.30 la Crematoriul Vitan-Bârzeşti (Şoseaua Vitan-Bârzeşti 9-11).

Academicianul Ion Ianoşi s-a născut la 1 mai 1928, în Braşov. A început Facultatea de Filosofie şi Litere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, iar în anul al doilea de facultate a plecat la studii în URSS, la Leningrad, potrivit unei biografii prezentate de profesorul universitar Vasile Morar de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Acolo Ion Ianoşi a urmat Facultatea de Filosofie şi a obţinut licenţa în filosofie, fiind declarat şef de promoţie pe întreaga universitate. Datorită acestui fapt a primit acceptul de a se înscrie la doctorat, specialitatea estetică. La studii a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Janina Caffe-Theodorescu, care îi va fi alături timp de 66 de ani.

Întors în ţară în 1955, este angajat la Institutul de Teatru şi Film I.L. Caragiale din Bucureşti până în 1959. Din acest an este cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Între 1958-1965 a lucrat la Secţia Artă şi Cultură al CC al PCR. A publicat lucrări de filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, estetică, teorie şi critică literară. Demn urmaş al lui Tudor Vianu, a scris şi a publicat o amplă prefaţă la Estetica acestuia.

Fin cunoscător al culturilor română, germană, rusă, maghiară, franceză, engleză şi americană a publicat de-a lungul anilor cărţi reprezentative dintre care: Romanul monumental şi secolul XX, Thomas Mann, Dostoievski – tragedia subteranei, Sublimul în estetică, Sublimul în artă, Sublimul în spiritualitatea românească, Estetica, O istorie a filosofiei româneşti – în relaţia ei cu literature, Idei inoportune, Vârstele omului şi Internaţionala mea. Cronica unei vieţi.

„Ion Ianoși a reprezentat cu cinste cultura română prin organizarea în 1972 a Congresului mondial de estetică la București.
Ca profesor al Facultății de Filosofie, dar și al Facultății de Limbi Străine, de Litere, a format în spiritul valorilor perene generații succesive de studenți, unii dintre ei la rândul lor astăzi, în România și în lumea largă, personalități deosebite și semnificative.
A condus multe generații de doctoranzi atât în țară, cât și în străinătate. A fost primit ca membru de onoare al Academiei Române, demnitate pe deplin meritată și pe care a apreciat-o așa cum se cuvine. În Facultatea de Filosofie s-a simțit întotdeauna ca aparținînd spiritului acesteia, cel de respect al ideilor universale, de înțelegere, de toleranță către ființele umane. Profesorul Ion Ianoși a ales să aparțină culturii române și să scrie în limba poporului și a țării în care a trăit. Cu certitudine Academicianul Ion Ianoși a fost o personalitate exemplară a culturii române. A avut sigur virtutea înțelepciunii și pe cea a curajului blând și a blândeții curajoase. Sunt virtuți ale oamenilor rari”, a scris prof. dr. Vasile Morar.

Facultatea de Filosofie a Universităţii a transmis un mesaj de condoleanţe.

„Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, profesorii şi studenţii în egală măsură, anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a distinsului profesor şi academician Ion Ianoşi. Profesorul Ion Ianoşi a fost timp de decenii o prezenţă marcantă în viaţa facultăţii noastre şi în cultura română. Specialist de valoare internaţională în estetică, filosofia culturii, istoria şi circulaţia ideilor, critică şi teorie literară, profesorul Ianoşi a scris lucrări de referinţă în toate aceste domenii, articole şi studii, introduceri şi postfeţe la volume cu mare încărcătură intelectuală. Traducător şi critic inspirat al operelor unor mari personalităţi precum Thomas Mann, Dostoievski sau Tolstoi, a fost în acelaşi timp un promotor al ideilor umaniste şi un model intelectual pentru generaţii de studenţi, tineri intelectuali şi toţi cei interesaţi de cultură. Ion Ianoşi va rămâne un nume de referinţă în cultura română. Suntem alături de familie în aceste momente grele şi îi transmitem sincerele noastre condoleanţele!”, se arată în mesaj.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.