A murit scriitorul Dumitru Radu Popescu

Scriitorul şi academicianul Dumitru Radu Popescu a decedat, luni, la vârsta de 87 de ani, a anunţat scriitorul Radu F. Alexandru

De (R.C.)
A murit scriitorul Dumitru Radu Popescu

Scriitorul şi academicianul Dumitru Radu Popescu a decedat, luni, la vârsta de 87 de ani, a anunţat scriitorul Radu F. Alexandru

Scriitorul şi academicianul Dumitru Radu Popescu a decedat, luni, la vârsta de 87 de ani, a anunţat scriitorul Radu F. Alexandru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„‘ACEST ÎNGER TRIST’ …Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. DUMITRU RADU POPESCU (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogăţit cu o operă monumentală, de o valoare excepţională: proză, teatru, poezie, critică literară. Şi-a trăit viaţa într-o desăvârşită onestitate. A fost un coleg şi un prieten ireproşabil. Durerea e prea mare şi cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, şi în acest loc, evocarea binemeritată. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea liniştea de care atât de multă vreme a fost vitregit”, a scris Radu F. Alexandru.

Scriitorul Dumitru Radu Popescu (semna şi D.R. Popescu) s-a născut la 19 august 1935, în satul Păuşa din judeţul Bihor, într-o familie de învăţători. A fost nuvelist, romancier şi dramaturg, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai literaturii contemporane.

A debutat în 1958 cu volumul de nuvele şi schiţe „Fuga”, iar dintre romanele sale mai importante sunt „Vara Oltenilor” (1964), „F” (1969) (Premiul Uniunii Scriitorilor), „Vânătoarea regală” (1973), „O bere pentru calul meu” (1974), „Ploile de dincolo de vreme” (1976), „Împăratul norilor” (1976), „Podul de gheaţă” (1982) „Oraşul îngerilor” (1985), ”

A semnat la revistele „Steaua”, „Tribuna” şi „Contemporanul” din Cluj, la ultimele două fiind şi redactor-şef.

A scris şi piese de teatru – „Vara imposibilei iubiri” (1966), „Vis” (1968), „Aceşti îngeri trişti” (1969), „Pădurea cu pupeze”, dar şi scenarii de filme – „Prea mic pentru un război aşa de mare” (1970), „Duios Anastasia Trecea” (1980).

A fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979 şi 1980 şi cu premiul I.L. Caragiale al Academiei în 1970.

A fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din 1981 până în 1989, iar din 24 octombrie 1997 a devenit membru corespondent al Academiei Române. Din 2006, a fost membru titular al Academiei Române. Din acelaşi an a fost director general al Editurii Academiei Române şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Dumitru Poprscu (fara Radu) era alt scriitor.El era supranumit Dumnezeu si a scris opere cu un continut comunist pronuntat.

  2. De cate ori ti-am spus rumburace, du-te fa carnati si zi-le belle-arte.
    Asta e nivelu tau, nimeni nu sare peste umbra lui.

  3. „Zis si ,,Dumnezeu” …”

    Rumburake vorbeste pe nas, ca deobicei, Dumitru Popescu-Dumnezeu, ideologul PCR, traieste, din fericire (cunoscatorii stiu ce spun). Altfel, vorbele („dumnezeu”) nu fac vreun rau, doar faptele (ceausescu).

  4. „Daca vrei sa fii fericit o clipa, răzbună-te, dacă vrei sa fii fericit o viata, iartă!”(Henri Lacordaire)
    Odihnească-se in pace !

  5. A murit un mare scriitor!
    Cel de Sus sa-l ocrotesca de rautatea celor care, in viata lor, n-ai citit o carte de DRP!
    DRP va ramane, cred, in istoria literaturii romane!
    Domnul sa-l ocrotesca de invidia si prostia semenilor!

  6. [Rumburak] am vazut ca esti mare vedeta pe aici.. dar pentru confuzia asta, pe care o execuți cu mare dezinvoltură, eu nu mai dau doi bani pe tine.

  7. D.R.POPESCU nu a fost „Popescu-Dumnezeu’. Acest supranume i-a fost atribuit scriitorului Dumitru Popescu (‘Pumnul si Palma”) fost membru al CPEx.( si,in consecinta,fost condamnat politic) D.R.Popescu nu a fost”decat” membru supleant al C.C.

  8. UN MARE OLTEAN PATRIOT,UN MARE ARDELEAN PATRIOT.UN MARE SCRIITOR ROMAN.!!!!!
    DECI.AICI AM AJUNS.DIN SOCIALISMUL COMUNIST-care a apartitut tuturor saracilor si oropsiti ai burgheziei-capital-iste.BUNICUL MEU,NU AVEA CAPITAL-furat sau mostenit-tot furat,AVEA 5 COPII SI TUSA ELENA.S-AU DUS,ACOLO UNDE SE DUC TOTI SARACII-in gropi negre.SI OLTEANUL DUMITRU RAU,S-A DUS….CU TOATA OPERA MUNCITA.NU SPUN NIMIC
    CHESTII,CU ZEUL,CU CUCOANA,CU POPI-NCARII,CU DECORATII,TITLURI, CU ESARFE,NU
    MAI TREBUIE. BINE CA A SCAPAT..CE VOR FACE COPIII,FEMEILE,AZI,INTRE 10-40 ANI.
    ORICUM,MULT MAI RAU,CAND AVEAM 12.500.000 DE SALARIATI CU CARTI DE MUNCA.

  9. Zis si ,,Dumnezeu” din cauza ca avea un cuvant greu de spus in cenzura de atunci a operelor literare. A fost vazut f bine de conducerea de partid, ocupand chiar functii in CC.
    A fost destul de mult contestat ca om dupa 1989, dar nu si ca talent literar. Ramane un scriitor de mare valoare in cultura Romaniei. Remarcabil este faptul ca in functiile de dinainte de 1989 erau cooptati si oameni de mare valoare, nu analfabeti, hoti si javre cum se intampla de 33 de ani.
    DUMNEZEU SA-L IERTE…..[Rumburak]

  10. Sfantul Bunul Dumnezeu sa-l ierte si sa-l primeasca la loc de verdeata unde nu este nici durere si nici intristare.

  11. Mare pierdere pentru România. Țara este trista și fără speranța. Un mare OM, un mare Scriitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.