A murit liberalismul?

Lumea occidentală s-a etichetat drept neoliberală, dat fiind că liberalismul clasic s-a bucurat de prestigiu. Chiar dacă n-a avut o doctrină unitară precum socialistul, liberalul a lăsat urme respectabile în istorie prin moderația sa. Asta s-a întâmplat abia după ce liberalii de la 1789 au ucis un francez din șapte: două milioane din 14.

Liberalii cu temperamentul moderației s-au cutremurat de genocidul fraților lor mai revoluționari și au căutat mai apoi să evite excesele de tot felul în contra libertăților individuale.

Neoliberalii și-au dat un nume mincinos dacă programul lor este să impună drepturile colective mai presus de cele individuale. Aparențele însă nu înșală: asta și-au propus. Am văzut cum au acționat, colectivist adică, în criza pandemiei. Dar de multă vreme cei mai progresiști dintre neoliberali au găsit fel de fel de căi spre a impune drepturi colective. Corectitudine politică e numele comun al acestor căi.

Prestigiul liberalilor a revenit în imaginea publică după ce frații lor mai revoluționari (bolșevicii și naziștii) au comis noi forme de genocid. După Primul Război Mondial, liberalismul nu mai avea niciun fel de prestigiu. Cei moderați și onești fuseseră înlocuiți de cei corupți, iar electoratele au fost de acord să-i schimbe cu purtătorii unor noi promisiuni de onestitate. În pofida faptului că aceste promisiuni erau acum colectiviste și nu mai garantau drepturile individuale.

Sub neoliberali s-a pornit o dezbatere despre cât liberalism mai este conservat în lumea de azi. În mod polemic, unii au ales să-și pună eticheta de iliberali. Eticheta aceasta spune un NU clar neoliberalismului, dar nu spune un DA clar vechiului liberalism moderat.

Întrebarea este, azi, dacă mai poate ființa moderația liberală într-o lume în care valorile Iluminismului (din care a venit binomul liberali-conservatori) mai sunt prea puțin iluministe. De pildă, grija pentru calitatea școlirii a fost o vreme iluministă. Azi, grija pentru școlire s-a întors împotriva calității educației morale ce vine prin învățământ. E mult mai acceptabil, azi, să lași elevii să-și aleagă genul decât să-i înveți să asimileze valorile umanismului din care s-a tras Iluminismul.

Avem noi oare liberalism moderat în societate? Poate. Dar nu și în partidele ce își revendică eticheta liberală. Liberalii noștri de partid sunt neoliberali care acceptă fără cutremur moral prioritizarea drepturilor colective. În chip paradoxal, cei cu etichetă socialistă au ajuns uneori să apere libertățile individuale mai abitir decât cei cu etichetă liberală. Asta se poate întâmpla doar când stânga e în opoziție. La guvernare fiind, și cei cu etichetă de stânga fac surfing pe valurile neoliberale ce împing apele către o lume a prioritizării drepturilor colective.

Noul PSD (cel post-Dragnea) s-a născut din vorbele unui prim-ministru care a spus: „Să nu mai aud de justiție!”, înțelegând că partidul acesta a făcut prea mult tam-tam pentru apărarea drepturilor individuale abuzate în fel și chip, care tam-tam n-a fost pe placul neoliberalismului conducerii UE.

A murit oare liberalismul clasic? Murise deja înainte de Primul Război Mondial din pricina corupției parlamentare. A renăscut doar prin compararea lui cu politicile de genocid care au urmat. Dar a renăscut sub eticheta politică a neoliberalismului, nu și în miezul societăților. Sub eticheta aceasta, societățile sunt depolitizate lent, dar constant, prin simplul fapt că alegătorii merg inerțial la vot (acolo unde există prosperitate), ori fără cunoștință de cauză (acolo unde școlirea a creat generații fără cultură politică). Toată sarcina școlii iluministe a trecut în cârca televiziunilor, care produc doar pseudocultură politică, propagandă și spectacole cu aparențe democratice.