A murit tânărul din Piatra Neamţ cu arsuri grave

salvare, pompieri, ambulanta

Tânărul cu arsuri pe 65 la sută din corp, care a fost rănit săptămâna trecută într-o explozie într-un bloc din Piatra Neamţ şi transferat şi operat ulterior în Belgia după ce ministrul Sănătăţii a spus că România nu poate trata marii arşi, a murit joi.

Tânărul a fost rănit grav, săptămâna trecută, într-o explozie care a avut loc într-un bloc de locuinţe din Piatra Neamţ. A fost transportat pe cale terestră, nu cu elicopterul, în Iaşi, acolo unde a suferit prima operaţie în condiţiile în care avea arsuri pe 65% din suprafaţa corpului.

Ulterior, a fost transportat în Belgia, cu o aeronavă C-27J Spartan a Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere că, potrivit ministrului Sănătăţii, România nu poate trata în acest moment pacienţi cu arsuri mai mari de 50% din suprafaţa corpului. „România nu poate să trateze pacientul care are arsuri mai mari de 50 la sută din suprafaţa corpului. Aceasta este părerea mea, că nu se poate trata în România în condiţii de maximă siguranţă şi în condiţiile în care se afla acest pacient”, a spus atunci Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii preciza tot săptămâna trecută că, în România există 11 paturi pentru marii arşi, deşi fizic ar putea exista mai multe, dar „în acest moment sunt ocupate şi nu putem da la o parte pe cineva”. Potrivit ministrului, momentul transferului l-au decis medicii, când pacientul a fost stabilizat pentru a fi transferat.

Joi, în jurul orei 17.00, tânărul a murit, au declarat pentru mediafax.ro reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Bunul Dumnezeu s-a indurat de bietul baiat si l-a luat la El. Cu arsuri pe 65% din corp, om nu se mai facea. Iar suferinta era imensa. Sa-i fie tarana usoara!

  2. Frati romani, credeti ca spitalele din strainatate sunt mai grozave ca ale noastre, in materie de arsi? Eu nu cred!S-a facut multa galagie, in special in timpul guvernului tradator Csalosh, cu un neicanimeni la sanatate, care a distrus multe lucruri in spitalele romanesti! Asta va raspunde vreodata?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.