Campania electorală din Statele Unite aproape că nu există așa cum a fost ea concepută de strategii președintelui Trump. Campania se duce prin protestele progresiștilor, prin restricțiile anti-covid19 impuse de guvernatori ostili, prin statisticile covid19 ale John Hopkins, prin pachetele de sute de miliarde de dolari anunțate de guvern pentru menținerea indicilor de pe Wall Street, prin amenințările la adresa Chinei, închiderea de consulate.
Cea mai mare putere a lumii se confruntă cu proteste, jafuri, vandalizare de statui. Americanii par să-și urască istoria și eroii. Societatea în care 42 de milioane de afroamericani au o libertate și chiar și o prosperitate ce nu s-a mai înregistrat în SUA este acuzată că, încă de la începuturile ei, a fost injectată cu ”rasism sistemic”.
Donald Trump, depășit de Joe Biden
Președintele Trump a ales repede strategia – va candida pentru ”lege și ordine”. Strategia nu pare însă să funcționeze așa cum a funcționat pentru Richard Nixon, cel care s-a adresat ”majorității tăcute”. Deciza lui Trump de a trimite agenți federali în orașele americane nu a fost bine primită de cetățeni. Potrivit The Wall Street Journal, media sondajelor naționale arată că Trump este cu 9% în spatele contracandidatului Joe Biden. Este cea mai mare diferență între candidații la președinție începând din 1996, la realegerea președintelui Bill Clinton. Trump pare să piardă state importante ce au fost de partea sa în 2016: în Arizona, 45% din electorat ar vota cu Trump, iar 49% cu Joe Biden; în Florida, 46% cu Trump și 51% cu Biden; în Michigan, doar 40% ar vota cu Trump și 52% cu Biden.
De regulă, evenimentele majore ale campaniei pot aduce răsturnari surprinzătoare: convenția fiecărui partid, dezbaterile live între candidații la președinție și vicepreședinție. Însă toate aceste evenimente sunt umbrite de criza pandemiei și stau sub semnul incertitudinii. Deja, prima dezbatere, programată la Universitatea Notre Dame din Indiana, a fost anulată și mutată la Cleveland, pe 29 septembrie. A doua dintre cele trei dezbateri Trump-Biden programate ar trebui să aibă loc în Florida, statul cel mai afectat de pandemie.
Confruntarea cu China – strategie electorală sau moștenire politică?
Cu criza pandemiei și efectele ei economice grave jucând în defavoarea sa, președintele Trump a ales o noua strategie – disputa SUA-China. Nu este doar o carte salvatoare în campania electorală, câtă vreme programul său din 2016 prevedea o abordare foarte fermă a Chinei. Însă nu în asemenea momente politice decisive; mai toți analiștii americani estimau că prima faza a acordului comercial SUA-China, semnată pe 25 ianuarie 2020, era menită să-i aducă lui Donald Trump liniștea necesară pe perioada campaniei. Acum, strategia s-a schimbat radical.
Discursul rostit la finalul săptămânii trecute de secretarul de Stat Mike Pompeo a marcat poate cel mai mult această nouă abordare a Chinei și a campaniei electorale deopotrivă. Este un discurs demn de Războiul Rece, un discurs care anunță eșecul politicii inițiate de Richard Nixon la finalul anilor 1960, de deschidere față de China și democratizare a Chinei prin insdustrializare, comerț, deschidere diplomatică. Pompeo a anunțat și esecul strategiei Obama fața de China – de renunțare la criticile ideologice aduse Beijingului și la îndiguirea geopolitică a Chinei în schimbul unor relații economice profitabile cu SUA. În schimb, Pompeo a făcut apel la o schimbare de regim în China cu ajutorul poporului chinez și al aliaților SUA, o strategie la care SUA fac apel și în relația cu Iranul, Venezuela, Siria.
Criticii administratiei Trump s-au întrebat dacă aceasta este doar o mișcare electorală sau este încercarea unui guvern care știe că va pierde puterea la finalul acestui an de a duce noua administrație a SUA în situația de a nu mai putea evita o confruntare cu China.
Lacunele planului de război rece cu China
Revista Foreign Policy avertizează asupra riscurilor și marilor lacune ale unei asemenea strategii. ”Ideea de a apela la poporul chinez, și nu la Partidul Comunist, este greșită. Partidul face parte din fibra societății chineze, iar mesajul ”fără partid nu există noua Chină” este picurat în urechile chinezilor din clasele primare. Da, sunt resentimente legate de corupția din guvern, de atacurile împotrica celor ce au vorbit despre existența noului coronavirus, însă nu sunt deloc dovezi că poporul ar vrea să conteste legitimitatea partidului. Chiar și chinezii care critică partidul sunt gata să i alăture împotriva unui guvern străin ostil”, scrie Foreign Policy. Cât despre grupurile anticomunsite din China, precum Tuidang, care spune că 350 de milioane de chinezi au renunțat la Partidul Comunist, aceste organizații sunt legate de Falun Gong, mișcarea religioasă interzisă în China și care are legături cu administrația Trump.
Strategia lui Mike Pompeo suferă și atunci când vine vorba de sprijinul pe care SUA îl cere aliaților împotriva Chinei. Germania importă cele mai multe bunuri din China, iar China este a treia destinație a exporturilor germane (după SUA și Franța). Este puțin probabil ca Berlinul să renunțe la o asemenea relație comercială, în care nu înregistrează decât un deficit minor. În plus, arată Foreign Policy, administrația Trump a rupt SUA de Germania prin criticile aduse Berlinului privind contribuția la NATO, exporturile germane în SUA, amenințările cu impunerea unor tarife mari de import. Foarte relevant este că, la o zi după amintituil discurs al lui Mike Pompeo, șefii diplomațiilor chineză și germană a au avut o discuție telefonică în care ministrul Heiko Maas a arătat că ”China este un competitor și un rival strategic”, dar că ”menținerea cooperării este importantă; este crucial să păstrăm dialogul, în special pe chestiunile critice”.
În plus, nici mai micii aliați ai SUA din Estul Europei nu vor privi cu ochi buni confruntarea demnă de un nou război rece cu China, mai cu seamă dacă aceasta ar implica o apropiere a SUA de Rusia.
Trump mizează pe ”paranoia” regimului de la Beijing
Însă cea mai importantă diferență a noului razboi rece cu China față de războiul rece cu URSS ține de forța economiei rivale, mult mai mare acum și integrată puternic în economia mondială. Decuplarea totală a economiei americane și occidentale de cea chineză presupune sacrificii uriașe pentru societățile vestice și pentru marile corporații, cele care au un rol atât de important în jocurile electorale din SUA și din țările aliate.
Administrația Trump are însă și aliați pentru confruntarea cu China. Marea Britanie a efectuat o întoarcere la 180 de grade și a interzis companiei Huawei să participe la construirea rețelei 5G britanice. Australia decide să renunțe la neutralitatea de până acum în fața revendicărilor și a strategiei faptului împlinit aplicată de China în Marea Chinei de Sud. Iar SUA pot conta tot mai mult și pe sprijinul celorlalți doi participanti în Dialogul Cavdrilateral pentru Securitate (The Quad), anume Japonia și India.
Dar, cu toate acestea, o confruntare cu China nu va fi posibilă câtă vreme Beijingul o va refuza. Foreign Policy scrie că strategia administrației Trump depinde de ”paranoia” regimului de la Beijing, care ar putea duce la angajarea în acest război rece.
URSS nu a avut vreodată avantajul Chinei
Comentatorii conservatori din SUA susțin că acest război rece este necesar – în caz contrar SUA ar rămâne o putere vulnerabilă, iar China ar lua prim-planul. ”În anii 1960, SUA produceau 25% din totalul bunurilor manufacturate necesare. Acum produc 11%. Începând din 2020, s-au pierdut 5 milioane de locuri de muncă. China controlează 97% din producția de antibiotice de care depinde sănătatea americanilor. China oferă compoente esențiale pentru producția americană de armament. Beijingul are mai multe nave de război decât SUA și deține o mie de miliarde de dolari din datoria suverană a SUA. Moscova nu a avut niciodată un asemenea avantaj în fața noastră”, scrie ziaristul Pat Buchanan pe blogul său.
Însă și adepții unei decuplări de China, precum Buchanan, au dubii că America ar putea trece testul unei noi confruntări cu o mare putere. ”SUA este încă principalul protector a aproape 30 de țări europene. Deși Donald Trump a promis încheierea războaielor fără de sfârșit, sunt încă 8.500 de militari în Afganistam, 5.000 in Irak, în Siria și alte mii în Kuwait și Bahrain. În pandemia de coronavirus au pierit până acum 145.000 de americani, mai mulți decât în războaiele din Coreea, Vietnam, Irak și Afganistan luate împreună. În fiecare zi mor o mie de americani, un bilanț mai negru decat în Al Doilea Razboi Mondial sau în Războiul Civil. Datoria națională este mai mare decât PIB-ul și crește. Sunt zeci de milioane de șomeri, iar noile măsuri de izolare stau să vină. Americanii care mor împușcați acum în orașele americane fac ca Baltimore, St.Louis, Detroit și Chigaco să semene tot mai mult cu Bagdadul. Partidul Democrat promite să se ocupe de plata daunelor pentru sclavie. Principalul obiectiv, spun ei, este eliminarea inegalității – de venit, de avere, de educație, de sănătate. Trebuie să se pună capăt disparității rasiale din poliție, din justiție, din închisori și din școli. Însă, dacă trilioanele de dolari pe care le-am cheltuit pentru a pune capăt acestor inegalități începând din zilele programului Marii Societăți al lui Lyndon Johnson nu au reușit să aducă un progres, de ce am crede că acum ar putea reuși, fără impunerea unui socialism rigid?”, se întreabă Buchanan.
”Vechea Republică este supusă unui test cum nu a mai cunoscut de pe vremea când era amenințată cu disoluția în Războiul Civil”. ”Cât de grea trebuie să fie povara care să distrugă o mare putere. S-ar putea să aflăm acum. Roma a fost superputerea vremii sale, dominând aproape toată așa-zisa lume civilizată de atunci. Marea Britanie a fost o superputere, dar a falimentat și s-a prăbușit în Războiul de Treizeci de Ani al Vestului, din 1914 până în 1945. Până la moartea lui Winston Churchill, în 1965, imperiul dispăruse, iar țara era invadată de valuri de imigranți din fostele colonii. America a fost superputerea secolului 20 și a fost singura superputere după disoluția URSS, între 1989 și 1991, pe care Vladimir Putin a numit-o ”cea mai mare tregedie geopolitică a secolului 20”. A venit și rândul Americii? Se va prăbuși America sub povara pe care și-a asumat-o și încearcă să o ducă?”.
-domnule girimea,
Sunt cu adevarat impresionat pentru ,,SOLUTIILE„ pe care le aveti pentru salvarea S.U.A. economic ,educational
spiritual privind infrastructura cat si multe altele, DAR,DAR un singur lucru e grav -POSEDA CEA MAI PUTERNICA ARMATA DIN LUME cu peste 800 de baze militare pe glob, chiar daca tante ANGELA se crede NEFERTITI,de altfel a si
inceput sa o ia tremuriciul. Acum sa nu uiti U.S.A. nu este Pelosy ,Bideu -Biden,Lighfoot (primarita din Chicago)
si alte cateva milioane de food-stampers adica trantori si mai ales Fake-News din mass-media. Occidentul la care faceti referire are o singura lozinca – SA CASTIGI PAINEA PRIN SUDOAREA FRUNTII TALE – nu rasism sau alte sisteme
de egalitati. Nu uitati noi nu suntem EGALI si nici nu vom fi.
E greu sa cantaresti toti factorii .
Multa vreme Occ a dus-o bine , mostenind timpul colonial cand resursele erau ieftine . Au putut sa atraga minti luminate , sa gospodareasca tara . Azi , SUA mai are doar atu-ul tiparirii de dolari . Mintile luminate nu mai iau calea SUA ci a Europei Occ sau chiar a Chinei , iar scoala generala Americana este f slaba . Rezervorul de creiere din Est a secat odata cu prabusirea comunismului , sau se opreste la Berlin . E drept ca dolarii si delocalizarea muncii pot sa produca intreprinderi puternice , dar cetateanul American ramane fara job si cu un salariu cf calificarii , adica mic . Cresc deasemenea inegalitatile , iar oamenii au arme . Ar fi posibila o Mare Revolutie Socialista din Octombrie ? Faraonii ocupau populatia construind temple si piramide . Statul American , s-a vazut, a lasat intreprinzatorul particular sa actioneze dar nu s-a prea implicat in lucrari mari de infrastuctura . S-a vazut cu ocazia furtunilor : diguri nu , transport feroviar nu , reteaua electrica si de Internet veche , de lumea a 3-a . Aici s-ar putea implica statul . Astea sant noile piramide . Iar scoala trebuie sa o ridice daca vor sa nu depinda de venirea ( sau nu ) a creierelor . Si daca vor sa aiba viitor .
@ Zmeul
Esti puternic ca un zmeu, si destept la fel. Si acum ti se pare ca industria romaneasca e competitiva? Economia merge bine? In 1989, Romania avea excendent de 2 miliarde USD (la valoarea de atunci). Acum are deficit de peste 100 mld. USD. Are crestere economica in ultimii ani, dar, mic detaliu, marea majoritate a companiilor care sunt importante la export sunt cu capital strain. Iar datoria guvernamentala (mai ales a idiotilor de acum) creste incontinuu. Crezi ca asta nu trebuie platita? Inainte de 1989, tehnologizarea se facea in salturi, prin achizitia de patente din vest si productia sub licenta. Asta era bine in context, pentru reducerea (temporara) a diferentei tehnologice (asa au facut is japonezii la inceput). Ce era prost, era ca nu exista deloc o alocare de resurse si un plan de imbunatatire prin forte proprii a tehnologiilor cumparate, asa ca produsele ramaneau invariabil in urma. De ce? Pentru ca romanii nu au o educatie care sa aprecieze calitatea („merge si asa”) si nu sunt formati sa isi doreasca sa fie primii. Japonezii au facut exact pe dos.
Guvernantii de dupa 1989 au fost mai mult sau mai putin haotici iar politica de dezvoltare e lasata practic la mana companiilor. Guvernul actual e complet idiot in acest respect.