A zecea şansă de imunizare

Compania de biotehnologie din Maryland, SUA, Novavax, a anunţat că a început înscrierile pentru voluntari pentru a efectua teste ale vaccinului împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă, potrivit CNN.

Novavax are nevoie de 130 de persoane pentru a le administra vaccin experimental împotriva noului coronavirus.

Este cea de-a zecea companie din întreaga lume care a început studiile pe oameni pentru potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19.

Vaccinul, numit NVX CoV2373, a reuşit să producă un nivel ridicat de anticorpi de neutralizare în testarea pre-clinică.

„Aceste rezultate oferă dovezi puternice că acest vaccin va creşte sistemul imunitar al oamenilor, ceea ce va duce la protecţie împotriva COVID 19 şi contribuie astfel la controlul răspândirii acestei boli”, se arată într-un comunicat transmis de compania producătoare.

Novavax spune că se aşteaptă să aibă primele rezultate preliminare în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea noului vaccin până în luna iulie. Dacă rezultatele sunt promiţătoare, studiul va intra în cea de-a doua etapă, în care un grup mai mare de participanţi din mai multe ţări va fi testat pentru a evalua siguranţa, eficacitatea şi capacitatea de reducere a bolii COVID-19.

Între timp, Laboratorul care îl produce a anunţat că intenţionează să producă vaccinul înainte de a obţine rezultatele finale ale testelor, astfel încât, dacă se dovedeşte a funcţiona, atunci când va putea fi lansat, să existe deja un stoc.

Pentru producţia acestui vaccin, compania are 388 de milioane de dolari de la CEPI, o coaliţie realizată printr-un parteneriat global între organizaţiile publice, private şi filantropice.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că Novavax se aşteaptă să aibă pregătite 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului şi un miliard de doze în 2021.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Au dat lovitura, cea mai grasa investitie dintre cei zece competitori. Novavax ia vreo $384 milioane de la CEPI, ceapa ei!, ca nu’s cum se face ca si acolo e fondator tot bill gates. Pe unde o dai si o intorci, pe tot globul dai de el in afaceri de biotehnologie medicala public-privat.
    Vaccinurile anterioare ale companiei au fost mai degraba multe insuccese (eficacitate mult sub 60%, uneori abia 10%) si exista un grad ridicat de periculozitate complexa despre care daca vreti sa stiti mai multe cititi aici:
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/COVID-19_vaccine
    „Novavax’s COVID-19 candidate is a recombinant nanoparticle vaccine combined with the company’s Matrix-M adjuvant. The platform recently succeeded in a phase 3 trial for NanoFlu, a quadrivalent influenza shot, in adults 65 and older.”
    https://www.fiercepharma.com/vaccines/novavax-scores-cepi-s-largest-award-up-to-384m-to-support-covid-19-vaccine-work

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.