Absenteiştii

Am un amic – liberal vechi, cu care mă întâlnesc prin cartier uneori cu coşniţa, căutând de-ale gurii, medicamente etc. Aşa şi ieri, îl văd în faţă ieşind de la Mega. E vesel nevoie mare, deşi are mult la inimă PNL-ul, tocmai ce a fost rău caftit de PSD. Mă aşteptam să afişeze doliu, să-mi ţină un discurs şi să trimită invective spre Gorghiu&Co. ca toată lumea liberală. Nu părea dezamăgit, ci mai curând sarcastic. Afişa o mină veselă, de mare învingător.

Ştii ceva, sunt mulţumit. Am pierdut Bucureştii, l-am lăsat comuniştilor. Cum ai votat!? îl întreb. Eu fac parte din cei 70%, din majoritate. Coane, i-am zdrobit pe fraierii care s-au dus la vot, doar 30%. Absenteiştii sunt mai tari ca toţi. Ca pesediştii, hipsterii, fanii naţionalei de fotbal, beţivii şi fumătorii. Coane, am stat acasă. De ce!? îl întreb. Nu merita deranjul, cum ai scris mata pe blog, dar dubitativ. Pentru mine a fost clar că nu am cu cine să votez.

Nu votez stânga niciodată. De la mineriada din iunie ‘90 nu pot să îi sufăr pe oamenii lui Iliescu. E un partid penal, domne, la cât au furat în ţara asta nu îi votez nici mort. Jaf au făcut 25 de ani. Şi tot comunişti au rămas. S-au îmbogăţit, sunt nişte capitalişti vopsiţi. Liderii lor sunt milionari în euro, în frunte cu Dragnea. N-ai văzut ce domeniu de moşier are la Alexandria!? Din ce, din leafă!? A lucrat numai la stat! Şi e şi condamnat! zice cu zăduf. Da, dar lumea i-a votat cu toate bubele lor, îi zic să-l necăjesc şi să-l aţât. Perfect, d-aia nu a meritat să mă trambalez până la liceul Neculce, să pun votul în urnă. De ce s-o fac!? Să am parte de aceeaşi comedie sinistră!? Ai văzut ce prăpăd au făcut Chiliman şi gaşca la 1. Stai să vedem ce zice şi tribunalul, domnul meu. Te iei după procurori!? Nu te grăbi. Ei aş!? face. Tăcem.

E mai bine cum a ieşit, a continuat vecinul meu. Madame Firea e învăţată să dea faliment cu firmele ei. Cu Bucureştiul va fi la fel. Ne bagă în faliment, ai să vezi. Ce o să râd! Aşa, şi de ce nu ai votat PNL atunci!? Păi, zice, liberalii nu ne-au câştigat la belciuge, nu ne-au cumpărat la solduri. Parcă am fi prada lor de război. Cred că îi votăm numai pentru că iese seară de seară la televizor madame Gorghiu şi se hlizeşte. Parcă ar fi la un casting de reclame la pastă de dinţi sau ruj. Şi e o îngâmfată care nu înţelege politica, dar crede că le ştie pe toate. Puţină modestie n-ar strica – dimpotrivă! Şi de Blaga ce zici!? Măcar ăsta ştie ce înseamnă o campanie. În Ardeal, unde s-a ocupat, s-a văzut, liberalii au luat faţa pesedeilor. Îl întreb ce ar trebui făcut acum că faptul e consumat. Măturoiul! face. Cât mai văd prin prezidii, în conferinţe de presă, la tv, una din figurile astea care au pierdut Bucureştiul numai prin prostia lor, nu mai votez cu liberalii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Tanase 126 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.