Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) discută cu providerii de internet pentru a bloca accesul românilor la site-urile de pariuri sportive şi jocuri de noroc online deţinute de firmele care nu sunt autorizate în România şi nu plătesc fiscului taxa de 0,1% pe mâna jucată, a anunțat preşedintele Oficiului, Odeta Nestor.
„Ne aşteptăm să se autorizeze operatorii de jocuri online, mai ales că am reglementat zona providerilor de internet, şi sper să reuşim să tăiem accesul la site-urile neautorizate. Se va da posibilitatea jucătorului român să joace pe toate site-urile deţinute de operatori înregistraţi în România”, a spus aceasta.
Odeta Nestor spune că se va elabora o listă neagră cu societăţile care nu sunt autorizate în România, pe care o vor putea consulta atât providerii de internet, cât şi jucătorii.
„E infracţiune şi în acest moment să joci pe un site neautorizat în România”, susţine șefa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.