Accident groaznic în Cehia: Opt români implicaţi

accident tir bere

Doi români au murit și șase au fost răniți, patru fiind în stare critică, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Tachov, din Republica Cehă. Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat și încearcă să afle identitatea victimelor.

„Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile locale, în microbuzul implicat în accident se aflau opt cetățeni români. Dintre aceștia, doi cetățeni români au decedat, patru se află în stare critică, iar alți doi au suferit răni ușoare. Toate cele șase persoane rănite au primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului, fiind ulterior transportate la unitățile medicale din zonă pentru asistență de specialitate”, arată MAE.

Cei doi cetățeni români care au suferit răni ușoare urmează să fie externați, precizează sursa citată.

În prezent, autoritățile cehe fac anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

MAE transmite că Ambasada României la Praga este în contact cu autoritățile locale și familiile persoanelor decedate și acordă asistența consulară necesară, conform competențelor legale.
Totodată, MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965, 00420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al ambasadei: 00420 607 078 501.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.