Aceleaşi partide, acelaşi Iohannis

PSD şi PNL se încălzesc pentru campania electorală, dându-şi în cap cu două proiecte de lege. PSD loveşte PNL-ul cu proiectul Legii prevenţiei în sănătate, iar liberalii îi articulează pe social-democraţi cu proiectul Legii defăimării. Cele două formaţiuni politice se acuză reciproc că proiectele legislative pe care le promovează dăunează grav populaţiei. PNL şi PSD plâng pe umerii cetăţenilor, însă nici liberalii şi nici social-democraţii nu s-au consultat cu pacienţii, cu medicii, cu jurnaliştii, cu bloggerii sau cu fanii Facebook-ului înainte de a promova respectivele proiecte de lege.

După episodul „Colectiv”, partidele au spus că au înţeles mesajul Străzii şi că îşi vor schimba modul de a face politică. Din câte se vede, au înţeles pe naiba. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Klaus Iohannis, acesta, ca de obicei, tace, de parcă sănătatea şi libertatea de exprimare nu ar reprezenta două teme de maximă importanţă.

Profitând de episodul „Colectiv”, domnul Iohannis şi-a instalat la Palatul Victoria Guvernul Domniei Sale şi a trimis partidele parlamentare într-un concediu forţat, cerându-le să se reformeze. Numai că, după sperietura pe care au tras-o după nenorocirea din clubul bucureştean, crezând că societatea românească este capabilă să producă o schimbare majoră pe scena politică, marile partide şi-au revenit şi au început să umble din nou cu nasul pe sus.

Strada nu a reuşit să construiască nici o forţă politică serioasă, iar partidele nou apărute sunt la categoria „şi altele” în sondajele de opinie. Alegerile locale într-un singur tur îi vor păstra în funcţii pe primarii cu probleme penale şi pe traseiştii politici, pentru că partidele nu riscă să piardă poziţii importante de dragul reformei cerute de Klaus Iohannis. Cine stă bine în sondajele de opinie e numai bun de candidat pentru PSD şi pentru PNL, indiferent de problemele de imagine pe care le are respectivul. Întrebat ce caută pe lista candidaţilor PNL primari care l-au susţinut pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că partidul trebuie să dea dovadă de pragmatism, fiindcă scopul este acela de a câştiga alegerile. Iar scopul scuză mijloacele, nu?

În rest, rămâne cum au stabilit. PSD şi PNL vor rămâne principalele forţe politice, aşa nereformate cum au fost, sunt şi vor fi, iar Klaus Iohannis va continua să tacă, aşa cum a tăcut de la bun început.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.