Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a fost inculpat joi la nivel federal pentru posesie ilegală de armă de foc. Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, este acuzat că a făcut o declaraţie falsă atunci când a cumpărat o armă în 2018, spunând că nu suferă de dependenţe.
Eforturile de a ajunge la un acord de recunoaştere a vinovăţiei au eşuat, ceea ce a dus la prima urmărire penală din istorie a fiului unui preşedinte în exerciţiu, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Hunter Biden nu a deţinut niciodată o funcţie la Casa Albă sau în campania tatălui său. Preşedintele a declarat că nu a discutat cu fiul său despre afaceri externe şi a afirmat că Departamentul său de Justiţie ar avea independenţă în orice investigaţie a unui membru al familiei sale.
Acuzaţia a fost formulată de David Weiss, recent ridicat la rang de consilier special al SUA, după ce o înţelegere pentru ca Hunter Biden să pledeze vinovat la două acuzaţii fiscale minore şi să se înscrie într-un program pentru a evita urmărirea penală pentru o acuzaţie legată de arme de foc a eşuat într-o întorsătură surprinzătoare în timpul unei audieri din iulie.
Aceasta vine la două zile după ce republicanii din Camera Reprezentanţilor au propus deschiderea unei anchete de destituire a lui Joe Biden în legătură cu afacerile externe ale lui Hunter Biden, remarcă Reuters.
@mishteaux (si restului sosiilor): ai, fara-ndoiala, dreptate, mai ales ca Famiglia nu putea s-ajunga si nici n-a ajuns la Casa Alba fara ajutorul, si-nca substantial, al CIA.