Acord incert. Hamas respinge ultimatumul

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a

De L.V.
Acord incert. Hamas respinge ultimatumul

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a respins cererea președintelui american Donald Trump de a-i elibera pe toți ostaticii până sâmbătă la prânz, potrivit DPA.

Trump a reacționat luni la un anunț al Hamas că amână următoarea rundă de eliberare a ostaticilor deținuți în Fâșia Gaza, după ce a acuzat Israelul de încălcarea termenilor acordului de încetare a focului, intrat în vigoare la 19 ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zuhri, a declarat marți pentru dpa că respectarea termenilor acordului reprezintă singura modalitate de a garanta predarea ostaticilor către Israel. Limbajul amenințărilor este deplasat și nu face decât să complice lucrurile, a afirmat el.

Donald Trump a spus că va fi în favoarea anulării acordului de încetare a focului dacă toți ostaticii ținuți în continuare în captivitate în Gaza nu vor fi eliberați până ‘sâmbătă la ora 12:00’. Președintele american nu a precizat la ce fus orar se referă.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, ‘se va dezlănțui iadul’, a amenințat Trump, vorbind de la Casa Albă.

Hamas a eliberat până în prezent 16 dintr-un total de 33 de ostatici israelieni care urmau să fie predați în timpul primei faze a încetării focului, un plan în trei etape.

Cu toate acestea, următoarea rundă de eliberare, programată pentru această sâmbătă, a fost amânată de Hamas pe o perioadă nedeterminată.

Gruparea islamistă palestiniană a acuzat Israelul de încălcarea acordului prin întârzierea revenirii persoanelor strămutate în nordul Fâșiei Gaza, continuarea atacurilor în care mor palestinieni și obstrucționarea intrării ajutoarelor umanitare în enclavă.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. A nu se crede ca nu stiu, subteran(!), legatura dintre GEORGESCU si … PNL ! :| (cum altfel stiam de „englezii” de prop.)
    Stiu … insa din 3 ianuarie „noi” ne-am hotarat ca e OK !
    IQ=?

    (asta doar in treacat si unic, zis: „PLANUL B” e inca de nota 9 :) ! Multi vad, din ext.RO :D insa afirm ca: putini pricep !)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.