Actele de identitate falsificate

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

Aşa cum am spus, acestea reprezintă cel mai diabolic rapt: actele de identitate falsificate pot fi comparate cu atât de cunoscuta procedură a necuratului când dracul se distrează cu sufletul unui muritor şi-l înlocuieşte cu sufletul altui muritor. (De unde, într-o altă paranteză fie spus, pot apare două consecinţe total diferite: fie ca trupul de unde a fost extras sufletul pentru înlocuire să rămână gol, iar cel ce a fost „donatorul“ să devină un zombi, fie ca schimbul să se realizeze şi, în vreme ce X devine Y, şi Y să devină X. Şi totul doar datorită unor acte de identitate falsificate!).

Pilda 1: Este bine ştiută povestea lui Robin Lufthosen, însă, cu riscul de a relua o întâmplare atât de cunoscută, o vom aminti, măcar pe scurt: Robin Lufthosen n-a prea fost dus la biserică, iar diavolul – care nu doarme niciodată! – a observat acest lucru. Aşa că Nemernicia Sa a pătruns în trupul lui Robin Lufthosen şi i-a înlocuit sufletul cu cel al lui Kurt Burtason, ceea ce lui Robin Lufthosen bineînţeles n-a putut să-i convină. (Despre Kurt Burtason ştia toată lumea că e un coate-goale, un neisprăvit şi un nimeni.) Văzând diavolul cât de nemulţumit a fost Robin Lufthosen că a devenit Kurt Burtason, l-a luat la o parte şi i-a promis că-i va introduce în trup sufletul lui Ragnar Gurtason, celebrul magnat al costumelor de baie. Cum să nu fi acceptat mai mult decât fericit Robin Lufthosen o asemenea pleaşcă, fiind cunoscut de toată lumea că Ragnar Gurtason a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din cea de a paisprezecea civilizaţie terestră? Aşa că Robin Lufthosen, purtând în sine sufletul atât de bogatului Ragnar Gurtason, celebrul magnat al costumelor de baie, a trăit o viaţă plină de huzur, aşa cum îi place necuratului. Care a râs (bineînţeles cu lacrimi de sânge uman) când Robin Lufthosen, purtând în sine sufletul atât de bogatului Ragnar Gurtason, celebrul magnat al costumelor de baie, şi-a dat obştescul sfârşit, moment când a devenit la fel de prăpădit cum a fost înainte de a primi în sufletul său pe celebrul magnat al costumelor de baie, Ragnar Gurtason. Şi tocmai atunci, învârtind drăceşte cuţitul în rană, diavolul i-a spus: „Vezi? La ce-ţi mai foloseşte acum averea lui Ragnar Gurtason, celebrul magnat al costumelor de baie, avere pe care ai folosit-o aşa cum te-am învăţat eu? Acum eşti numai al meu!“ Aceasta este pilda clasică a furtului de identitate şi dovedeşte că:

1b reprezintă una dintre distracţiile preferate ale dracului, chiar dacă blestematele pacte între muritor şi diavol nu ni s-au păstrat în nici o arhivă, indiferent ce au notat un Ben Johnson ori un Goethe, ca să nu-i numim decât pe câţiva dintre cei ce au descris acest rapt de identitate, fără a fi putut ei arăta vreodată o dovadă materială, o hârtie oficială dovedind riscurile acelui transfer de personalitate.

2b în fond, prin faptul că îi pedepseşte atât de drastic pe cei pe care a reuşit să-i îmbrobodească cu oferta unor acte de identitate false, arătându-le, printre altele, că au făcut un târg prost, din care la urmă nu s-au ales cu nimic, tocmai diavolul este cel ce dă o lecţie de moralitate.

Pilda 2: Un caz la fel de celebru, dar de data asta din cea mai strictă contemporaneitate. Este, după cum desigur aţi intuit, cazul celebrului infractor Rabindranath d’Ante. (Astăzi diavolul se află între noi, ia chipul nostru şi, ca în acest exemplu, ne ia şi hârtiile noastre oficiale, în special actele de identitate.) Pe scurt (pentru, scuzaţi, ignoranţi): celebrul infractor Rabindranath d’Ante locuia într-una dintre cele mai elegante cripte din Cimitirul LUXTOWN, cimitirul bogaţilor. În fiecare noapte fără lună, intra într-unul dintre mormintele decedaţilor şi le lua identitatea. Apoi pleca la un notar public şi îşi cerea drepturile de moştenitor ale celui în care a intrat. Acela, biet cadavru în descompunere, cum să se apere? Mârşăvia aceasta, de a-i despuia pe urmaşii legitimi de marile averi ale bogatelor rude răposate, nu s-a putut realiza decât, bineînţeles, pe baza unor hârtii oficiale, de fapt pe baza unor acte de identitate falsificate. Inspirat de diavol, Rabindranath d’Ante a dobândit o avere imensă. Nici o autoritate administrativă n-a izbutit să oprească ticăloşia, întrucât ea s-a realizat cu acte de identitate falsificate, dar oficiale, întrucât făptaşul a pătruns în fiecare noapte fără lună într-unul dintre mormintele decedaţilor şi le lua identitatea. Până ce tot diavolul s-a plictisit şi l-a lăsat să moară şi pe nemernicul Rabindranath d’Ante, asemenea oricărui muritor. „Vezi? La ce-ţi mai folosesc acum averile bogaţilor decedaţi ce se odihnesc neputincioşi în cele mai elegante cripte din Cimitirul LUXTOWN, averi pe care le-ai folosit aşa cum te-am învăţat eu? Acum eşti numai al meu!“ Aceasta este pilda contemporană a furtului de identitate. Care este întotdeauna dublu: pe de o parte, cineva falsifică actele de identitate ale altcuiva şi, pe de altă parte, diavolul însuşi se foloseşte de prilej şi intră în trupul mizerabilului făptaş.

Iată una dintre distracţiile preferate ale dracului! (Cel ce ne mai dă o lecţie de moralitate şi care nu doarme niciodată!)

Suntem întrebaţi: „Cât este real în această legendă?“.

Răspundem: „Dracu’ ştie“.