Hârtiile oficiale (22)

Actele de proprietate falsificate

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

Spre deosebire de actele de identitate falsificate, actele de proprietate falsificate nu au nevoie de aportul diavolului în persoană, aşa că ele par a fi doar operele unor ucenici ai necuratului. Cel puţin asta (credem că) aflăm din Istoria ilustrată a faptelor abominabile, apărută pe vremea celei de a cincea civilizaţii terestre.

Din volumul miraculos de bine păstrat, aflăm că, pe vremea aceea, actele de proprietate aveau un prestigiu atât de mare încât erau mai importante decât proprietăţile înseşi. Lucru deosebit de pozitiv întrucât, datorită acestei practici, în timpul celei de a cincia civilizaţii terestre, războaiele – inerente în orice civilizaţie terestră ce se respectă – nu se soldau cu morţi căzuţi la datorie, nici măcar cu răniţi. Exemplar a fost modul cum s-a desfăşurat a paisprezecea conflagraţie mondială a acelei civilizaţii: un grup de comando format dintr-un pluton de arhivari de elită a pătruns în Depozitele Cadastrale Centrale (DCC) ale Coaliţiei Statale Inamice (CSI) şi a sustras actele de proprietate asupra teritoriului. Încă în aceeaşi noapte au plasat cele optsprezece trenuri de documente în destinaţii necunoscute. Acţiunea a fost extrem de exact coordonată, astfel că, deşi era aşteptat un asemenea atac, Coaliţia Statelor Inamice (CSI) s-a văzut de pe o zi pe alta fără teritorii, deci fără obiectul muncii.

Din păcate, următoarele civilizaţii terestre n-au dat o asemenea importanţă actelor de proprietate, aşa că  războaiele – inerente în orice civilizaţie terestră ce se respectă – s-au desfăşurat cu o mare risipă de vieţi, de bunuri şi de tehnică.

Revenind la actele de proprietate falsificate, vom constata că, deşi nu mai sunt considerate mai importante decât proprietăţile înseşi („Nu poţi nici mânca şi nici bea un act!“, cum cinic a afirmat nu de mult unul dintre importanţii şefi de stat, al cărui nume mai bine nu-l vom preciza), totuşi ele sunt anexele principale şi hotărâtoare ale proprietăţilor. (Doar anexe principale, chiar dacă hotărâtoare, întrucât în caz că proprietatea dispare, ele singure, hârtiile oficiale, vorba acelui şef de stat a cărui identitate n-am divulgat-o, nu mai sunt bune de nimic, asemenea acţiunilor unei firme prăbuşite în faliment). Aceste anexe principale şi hotărâtoare stau la baza a nenumărate procese civile. (Când sunt falsificate şi instanţa este dispusă să le considere falsificate, atunci aceleaşi procese pot deveni din civile penale).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.