Actorul Alain Delon, spitalizat

Actorul Alain Delon a fost internat vineri, la spitalul american la Neuilly-sur-Seine, în nord-vestul capitalei franceze, după ce a suferit amețeli și dureri de cap, la prima vedere minore, anunță publicația Le Point.

Simptomele prezentate de Alain Delon la internare par să fie cauzate de o aritmie cardiacă, o afecțiune cunoscută a actorului, au spus surse anonime pentru presa franceză.

Vedeta ar fi în afara oricărui pericol fiind supus unei examinări preventive, sursele anunțând că se așteaptă ca Delon să părăsească spitalul pe propriile picioare.

Alain Delon a primit un premiu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes 2019, în luna mai, când a declarat despre prestigioasa distincţie că este „aproape un omagiu postum, doar că este încă viu”.

Nu am mai plâns de mult aşa”, a spus Delon înainte de a primi trofeul din mâinile fiicei lui.

Când am început acest job, mi s-a spus că e greu ceea ce nu era, anume să faci ceea ce îţi place. Ceea ce este greu este să rezişti. Iar eu am rezistat. Am rezistat 62 de ani. Am făcut ceea ce am ales şi am lucrat cu cei mai mari şi cei mai buni. Aparent, sunt o vedetă. Dar dacă sunt o vedetă – de aceea vreau să vă mulţumesc – datorez asta publicului şi nimănui altcuiva”, a afirmat celebrul actor.

„Este dificil să pleci. Pentru că şi eu voi pleca, dar nu voi pleca fără să vă mulţumesc”, a spus el.

Delon a adăugat, în lacrimi: „Înainte de a pleca, trebuie să vă spun că mă gândesc la Mireille şi la Romy”. Actrița Mireille Darc, care a murit în 2017, și actrița Romy Schneider, decedată în 1982, au fost cele două femei care i-au marcat cel mai mult viaţa.

Celebrul actor francez are 83 de ani. Este născut pe 8 noiembrie 1935.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Alain ! Ai fost si vei fi unic! Nu stiam insa ca esti si atat de emotiv si sentimental. Ce prieteni celebri ai putut avea nu doar din lumea cinematografie dar si din lumea sportului, etc. La moartea baiatului si a lui Romy Schneider am trait unele cele mai intunecate zile ale existentei mele. Sanatate Alain si cu Dumnezeu inainte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.