Actualizarea restricţiilor de călătorie – corespondență din Praga

G.S. Jivănescu Praga, 15 iunie 2020

Ministerul Sănătăţii de la Praga a publicat setul de măsuri aplicabile începând de astăzi, printre care eliminarea obligativităţii de a purta o mască sau un şal pe figură în spaţiul public. Intrarea acestora în vigoare coincide cu atingerea nivelului de 10.000 de cazuri raportate de îmbolnăviri cauzate de noul coronavirus, mortalitatea fiind uşor peste 3%. Acestea în condiţiile în care pandemia pare a nu-şi fi atins, încă, vârful, la nivel mondial.

La 15 iunie, în lume, s-au consemnat peste 8 milioane de persoane infectate oficial, dar situaţia este departe de a fi liniştitoare. Mai ales în statele suprapopulate de pe subcontinentul indian şi din Africa, ca şi în Indonezia, potenţialul de expansiune a bolii COVID-19 este extrem de ridicat, iar numărul de teste efectuate – cu totul nerelevant în unele ţări (4 teste la un milion de locuitori în Yemen, faţă de 250.000 în nu prea depărtatul regat Bahrain).

Referitor la restricţiile impuse de guvernul ceh călătoriilor, a fost actualizată şi harta-semafor cuprinzând ţările situate în spaţiul UE+, sau SEE. Astfel, Spania, Italia, Franţa, Ţările de Jos, Irlanda, Danemarca şi Malta au fost trecute în zona verde, a riscului scăzut, în timp ce Belgia a rămas în zona portocalie, a riscului mediu, unde s-a repoziţionat Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În zona roşie, de risc major, mai sunt doar Portugalia şi Suedia, cărora li se alătură voievodatul Sileziei din Polonia, aflat chiar la graniţa nord-estică a Cehiei. Din cele două ţări şi din arealul limitrof polonez, toate intrările sunt supuse obligativităţii prezentării rezultatului negativ al unui test genetic vizând identificarea virusului SARS-CoV-2. Un astfel de document li se impune şi propriilor cetăţeni ori rezidenţi ce revin în ţară din aceste zone, străinilor nefiindu-le permisă intrarea în Cehia în scop turistic.

Pentru toţi ceilalţi, toate constrângerile sunt eliminate, asta după ce, în avans, fusese relaxat traficul cu Austria, Slovacia şi Ungaria. Având la îndemână lista ţărilor cuprinse în comunicatul CNSU de la Bucureşti, valabilă tot din 15 iunie pentru România, se poate constata că zona „verde“ pentru cehi este mai largă, incluzând Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Franţa şi Irlanda (plus Danemarca, Estonia şi Finlanda), ceea ce înseamnă că, pentru încă un moment, li se recomandă milioanelor de emigranţi români din aceste state să-şi amâne vizitele „acasă“. Pentru ei, ca şi pentru toţi nostalgicii city break din România, Praga redevine o destinaţie de mini-vacanţă, legăturile aeriene cu Bucureştiul fiind, deja, reluate din 25 mai.

Între bombănelile acelora care susţin că o astfel de relaxare „ne termină de tot“ şi iluziiile din spectrul opus al opiniilor, conform cărora „vremurile bune de altădată vor reveni“, poate e loc de o conduită turistică rezonabilă şi asumată responsabil.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Gulgutieri si gazetari im_be_ci_li, mortalitatea nu este de 3%, ANALFABETILOR, aia era la gripa spaniola…

    COVID19 IFR – pentru voi „jurnalisti” de doi bani inseamna Infection Fatality Rate, este de 10 ori mai mica, adica sub 0.3%, comparabila cu o gripa mai nasoala.

    Mai lasati-o ca macane, si i-ati timpit deja iremediabil pe cei care au oricum IQ-ul cit numarul de la pantofi..le spui la toti prostii ca o sa moara si vine guvernul si ii „salveaza”, si iti maninca din palma ca gainile…lol

    E CEA MAI MARE CACIALMA SI PROSTIE A GUVERNELOR DIN ISTORIA MODERNA…ROTFL

    HAI SALUT… SA VA…lol

  2. Gulgutieri si gazetari im_be_ci_li, mortalitatea nu este de 3%, ANALFABETILOR, aia era la gripa spaniola…

    COVID19 IFR – pentru voi „jurnalisti” de doi bani inseamna Infection Fatality Rate, este de 10 ori mai mica, adica sub 0.3%, comparabila cu o gripa mai nasoala.

    Mai lasati-o ca macane, si i-ati timpit deja iremediabil pe cei care au oricum IQ-ul cit numarul de la pantofi..le spui la toti prostii ca o sa moara si vine guvernul si ii „salveaza”, si iti maninca din palma ca gainile…lol

    E CEA MAI MARE CACIALMA SI PROSTIE A GUVERNELOR DIN ISTORIA MODERNA…ROTFL

    HAI SALUT… SA VA…lol

  3. Mai mincati multi RAHAT CU COVIDul asta, o sa avetzi destul timp sa dati stiri despre rascoalele din Europa peste vreun an, cind totzi cretinii din guverne o sa-si dea seama de monumentala timpenie a carantinei….lol

  4. Mortalitate înseamnă raportul dintre numărul celor decedați împărțit la numărul infectaților, adică 5,44%. Din acest punct de vedere, F are cam 19%, B cam 16% iar „prietena” noastră, H, cam 12%, în vreme ce țara noastră stă mult mai bine cam cu 6,5%. Raportul mediu mondial de 5,44% este corect. Dar pentru „Veorika (unitatea de măsură a prostiei)” de la primele două comentarii, cea mai departe de adevăr cu 0,3%, se vede că reporterul a fost, cu 3%, mai aproape de adevăr. Totuși, vorba lui Caragiale: ” Vedeți că sunteți proaste amândouă?”

  5. Fai dobitoacelor, daca e „%” inseamna ca este in procente, adica\lea daca moare 1 dintr-o 100, mortalitate este de 1%., dupa ce se termina pandemia, daca mor 80 de milioane din cei 8 miliarde de infectati (sa speram ca nu va fi asa), inseamna ca a murit 1%, clar acum repetentilor?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.