Acuzaţii la adresa soţiei lui Dan Barna

Olguța Dana Totolici, soția lui Dan Barna, s-ar fi adresat într-un limbaj vulgar liderilor de organizații, la videoconferința de luni seara a președintelui USR cu aceștia, potrivit unui comentariu postat pe grupul intern al formațiunii de un membru USR și obținut de Mediafax.

„Doamna Olguța, soția președintelui USR Dan Barna, (membră sau nu a USR) s-a referit aseară, pe live-ul CP (Comitetul Politic – n.r.) informal la membrii USR: căcații ăștia care nu au făcut nimic în campanie”, potrivit comentariului unui membru al USR pe grupul intern de Facebook, „Poiana lui Iocan”.

Dan Barna a avut o videoconferință, luni seara, cu liderii organizațiilor USR, în care au discutat despre rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale.

În urma discuțiile, liderul USR a decis să ceară un vot de confirmare a încrederii membrilor de partid în zilele următoare, după rezultatul alegerilor prezidențiale din primul tur.

„Pentru mine, asumarea rezultatului de la alegeri este să revin la cei care mi-au dat votul lor: membrii USR. Vom organiza o consultare online a tuturor membrilor USR. Aceasta consultare e cu demisia mea pe masă. Vom decide împreună, ca întotdeauna, ca un partid democratic cum mergem mai departe”, a afirmat Dan Barna, potrivit comunicatului de presă al USR.

La discuțiile de la videoconferința de luni seara au fost reproșuri la adresa vicepreședintelui USR Ionuț Moșteanu și a șefului de campanie Cătălin Drulă, pentru strategia folosită la prezidențiale și a felului în care a fost făcută comunicarea, au explicat surse din partid, pentru Mediafax.

Cosette Chichirău și Tudor Benga ar fi printre cei care i-au cerut demisia lui Dan Barna de la șefia partidului, potrivit surselor menționate.
Nemulțumiri în cadrul formațiunii au fost încă din seara alegerilor, Dan Barna, clasându-se potrivit rezultatelor parțiale oficiale ale BEC, pe locul al treilea la scrutinul de duminică, după Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. ce limbaj! ce tinuta!

    si noi care credeam ca nimeni si niciodata Elena Ceausescu nu va putea fi depasita! pesimism total!

    acum suntem cu totii optimisti!

  2. Toti useristii sunt neam de tzoape. Toti au originile la coada vacii ceapeului. De unde stii cum vorbea Ceauseasca? Ti-a spus Petrov?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.