„Dacă istoria îi învață pe oameni ceva în privința cauzelor revoluției – iar istoria nu ne inițiază în prea multe lucruri, dar ne învață totuși mult mai mult decât considerațiile teoretice ale științelor sociale –, acesta este faptul că revoluțiile sunt precedate de o dezintegrare a sistemelor politice, că simptomul evident de dezintegrare este erodarea progresivă a autorității guvernamentale, precum și că pricina acestei erodări este incapacitatea guvernului de a funcționa corespunzător, de unde și dubiile cetățenilor în legătură cu legitimitatea lui.”
Hannah Arendt, Nesupunerea civică, Crizele Republicii, în traducerea Humanitas din 1999.
Poate credeam că după prezidențialele de anul trecut nu ne mai poate zgudui nimic, că putem să refacem legăturile dintre noi, că decidenții politici au înțeles că e nevoie de responsabilitate, transparență și rezultate mai mult ca niciodată. Cred, însă, că suntem într-un moment de tensiune socială maximă, având în vedere și procesele de radicalizare prin care trec nu numai cei dezamăgiți de rezultatul alegerilor, ci inclusiv cei mulțumiți de rezultatul acestora. Guvernarea (de la Guvern la Președinte) nu a rezolvat multe dintre problemele resimțite la nivelul omului de rând, ba mai mult, a contribuit la acutizarea sentimentului de nedreptate: cei mai vulnerabili duc greul eficientizării bugetare în timp ce cei privilegiați rămân cu privilegiile (cultele, partidele parlamentare, numiții din consiliile de administrație etc.), iar Justiția vine cu achitări pe bandă rulantă în dosarele de corupție. Și nu numai cei slabi economic și loviți de măsurile de austeritate luate în ultimul an se simt vulnerabili, încep să se simtă vulnerabili oameni cu pregătire profesională și joburi pe care le pierd din diverse motive, de la relocări în alte țări la eficientizarea muncii lor făcută cu AI.
Dacă pe piața muncii, să zicem, guvernarea nu poate face mare lucru, ea poate face multe atunci când vine vorba de “nedreptate”. Ori aici cetățeanul vede puterea din ce în ce mai “goală”, un stat care nu reușește să-și mai exercite autoritatea în mod credibil, vede reguli pe care doar cei fără influență și conexiuni la elite și resurse sunt obligați să le respecte, şi asta cu costuri din ce în ce mai ridicate.
Suntem, cred, într-un stadiu de tensiune socială și politică cronicizată. Așteptările sociale sunt mari, radicalizarea discursului public e la cote înalte, o ducem din criză în criză de ceva ani. “Dezescaladarea” socială nu se va produce peste noapte și nici nu se va produce printr-o aparentă stabilitate guvernamentală. Mai trebuie ca și cei cu putere de decizie să înțeleagă acest moment și să acționeze responsabil. Nu numai acum și punctual, ci consecvent și constant până la viitoarele alegeri. Asta dacă ne dorim să mai rămânem o democrație funcțională (și) în interiorul UE.
