Pixelul albastru atacă din nou

Administraţia Prezidenţială l-a scos pe Mihai Fifor din fotografia de la NATO

Emisiunea „Sinteza zilei”, în care invitatul lui Mihai Gâdea era Ion Cristoiu, a căpătat spre final o turnură neaşteptată: Mircea Badea a observat că în fotografia de mai sus, realizată la sosirea delegaţiei române la summit-ul NATO de la Bruxelles, apare o mînă suspectă între braţul şi corpul lui Klaus Iohannis! Văzînd şi filmul sosirii delegaţiei, cei trei jurnalişti şi-au dat seama că mîna este a lui Mihai Fifor, ministrul Apărării, care însă a fost decupat din poză!

Din acel moment, directorul Antenei 3 a decis ca „Sinteza zilei” să fie prelungită şi pe spaţiul emisiunii „În gura presei”, căci subiectul acesta neaşteptat devenise o adevărată bombă de presă care merita o atenţie specială: cei de la Cotroceni care se ocupă de imaginea lui Klaus Iohannis au decis să-l decupeze pe Mihai Fifor din imagine cu ajutorul programului Photoshop! Iată urmele:

Pentru a face şi dumneavoastră, stimaţi cititori, propriile observaţii, vă prezentăm şi alte fotografii făcute la sosirea altor delegaţii, realizate aproape din acelaşi unghi, probabil de acelaşi fotograf. Vedeţi mai jos imaginile în care apar delegaţiile conduse de Petro Oleksiiovici Poroșenko (preşedintele Ucrainei) Georgi Margvelashvili (preşedintele Georgiei) şi Mark Rutte (Prim-ministrul Olandei):

Oricine se poate întreba: de ce ar fi făcut Cotroceniul această prelucrare a fotografiei în care, pe original, apărea Klaus Iohannis, însoţit de ministrul de externe Theodor Meleşcanu, ministrul apărării Mihai Fifor şi ambasadorul României la NATO? Răspunsul nostru este că, probabil, în acea fotografie apărea şi capul lui Mihai Fifor, într-o poziţie care-l dezavantaja pe Klaus Iohannis, aşa cum apare acel personaj din spatele preşedintelui Georgiei. Şi l-au „decapitat”!

O „vină” cred că avem şi noi, căci în 2015, într-un articol din „Cotidianul” (https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-apare-intr-o-fotografie-oficiala-ca-si-cum-ar-avea-patru-picioare/), am criticat o fotografie făcută de Dragoş Asaftei, fotograful oficial al Administraţiei prezidenţiale, în care Klaus Iohannis apărea cu… 4 picioare:

Evident, este vorba despre o iluzie optică, adică o altă persoană era acoprită de trupul lui Iohannis, văzîndu-i-se doar pantofii, ca şi cînd preşedintele ar avea 4 picioare!

Poate că aşa ar fi apărut Iohannis şi în fotografia de la Bruxelles, dar nu cu 4 picioare, ci cu două capete! Totuşi, în fotografiile oficiale, astfel de prelucrări brutale nu-şi au rostul, căci iată ce prostie poate să iasă. Să-l decupezi tocmai pe ministrul Apărării într-o poză de la NATO doar ca preşedintele Iohannis să apară mai frumos parcă este prea mult!

Recomanda 11
Ion Spânu 1819 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Jenant, dar tipic pt Romania : sa jignesti, sa calomniezi – „cap de lemn” , „iohAnus” s.a. – presedintele unei tari ! Presedinte ce n-a fost impus, ci ales de noi, cateva milioane consistente! Nu va place? Votati-l pe cel care va place, nimeni nu va rupe mana cu care votati !Poate nici noi nu subscriem intrutotul la actiunile presedintelui, dar, respectandu-l pe el – respectam Tara ! Democratia si libertatea de exprimare nu inseamna turnare de laturi in capul nimanui !Dar, din pacate, mai e mult pana departe, pt acest neam…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.