Adrian Năstase, audiat pentru TENTATIVĂ DE OMOR ?

SURSA:REALITATEA.NET   Fostul premier Adrian Năstase ar fi audiat pentru tentativă de omor, pentru că, în momentul încercării sinucigaşe, ar fi pus în pericol viaţa poliţistului care se afla cu el în încăpere, potrivit Realitatea TV. Medicii de la Spitalul Floreasca au eliberat, marţi seară, toate cele trei avize necesare pentru externarea lui Adrian Năstase, […]

cotidianul.ro - Autor

SURSA:REALITATEA.NET   Fostul premier Adrian Năstase ar fi audiat pentru tentativă de omor, pentru că, în momentul încercării sinucigaşe, ar fi pus în pericol viaţa poliţistului care se afla cu el în încăpere, potrivit Realitatea TV. Medicii de la Spitalul Floreasca au eliberat, marţi seară, toate cele trei avize necesare pentru externarea lui Adrian Năstase, […]

 
Fostul premier Adrian Năstase ar fi audiat pentru tentativă de omor, pentru că, în momentul încercării sinucigaşe, ar fi pus în pericol viaţa poliţistului care se afla cu el în încăpere, potrivit Realitatea TV.

Medicii de la Spitalul Floreasca au eliberat, marţi seară, toate cele trei avize necesare pentru externarea lui Adrian Năstase, astfel că acesta poate fi transportat de la unitatea sanitară la Spitalul Penitenciar Rahova, dotat corespunzător, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Adrian Năstase va fi externat, marţi seară, de la Spitalul Floreasca, unde poliţiştii au sosit deja, pentru îndeplinirea formalităţilor.

Pentru externare au fost necesare avizele medicilor de la Terapie Intensivă, Chirurgie şi Cardiologie.

Adrian Năstase a avut o discuţie cu medicul de la Penitenciarul Rahova, fiindu-i puse întrebări medicale, pentru completarea fişei de arest.

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, că „nu există nicio piedică în ceea ce priveşte executarea pedepsei lui Adrian Năstase”. Decizia poate fi atacată în decurs de zece zile. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, medicii ar fi de acord cu transferul fostului premier la spitalul închisorii Rahova.

Medicul Şerban Brădişteanu şi ceilalţi trei ofiţeri au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim ministru Adrian Năstase, afirmă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, comisar şef de poliţie, adjunct al directorului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Nicolae Costea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Marian Apostol, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Şerban Alexandru Brădişteanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000”, a comunicat DNA, la solicitarea mass-media.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.