Fostul premier Adrian Năstase scrie pe blogul său, comentând pe marginea crizei refugiaților, că „frustrările ulterioare ale celor care vor simți pe pielea lor ostracizarea și discriminarea în Europa, vor duce, în viitor, la situații explozive”.
În opinia lui Adrian Năstase, „Europa a devenit un fel de Corabie a lui Noe pentru numeroși imigranți veniți din alte colțuri ale planetei”.
„În mod paradoxal, ideea americanilor de a duce democrația în țările arabe a făcut ca mulți din locuitorii de acolo, mai ales dupa „primăvara arabă”, să caute „democrația” în Europa și, mai ales, în Germania. Probabil că printre cei sosiți se vor fi găsind și simpatizanți sau membri ai Statului Islamic. Ceea ce îmi aduce aminte, într-un fel, de modul în care chinezii au distrus imperiul mongol. Oricum, frustrările ulterioare ale celor care vor simți pe pielea lor ostracizarea și discriminarea în Europa, vor duce, în viitor, la situații explozive. S-ar putea ca „teatrul de operațiuni” să se mute pe continent. Care este soluția? E greu de găsit. Cutia Pandorei a fost deschisă”, a scris Năstase.