Adrian Severin, la DNA

Europarlamentarul Adrian Severin a venit, marţi, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Severin a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu are mari speranţe în cazul acestui dosar pe motiv că, în opinia sa, este vorba […]

De cotidianul.ro - Autor

Europarlamentarul Adrian Severin a venit, marţi, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Severin a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu are mari speranţe în cazul acestui dosar pe motiv că, în opinia sa, este vorba […]

Europarlamentarul Adrian Severin a venit, marţi, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Severin a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu are mari speranţe în cazul acestui dosar pe motiv că, în opinia sa, este vorba despre o înscenare.

Adrian Severin este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită, trafic de influenţă şi folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Potrivit ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin „a folosit şi a prezentat în Parlamentul European documente, declaraţii false sau inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008)”.

Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, „înfiinţate cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă”, au arătat procurorii DNA.

Adrian Severin declara, în ianuarie, că este singurul europarlamentar obligat să prezinte explicaţii despre modul în care şi-a cheltuit suma forfetară.

În primăvara 2011, reporterii de la „Sunday Times” au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Conform procurorilor, „în felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.