Dupa moartea lui Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a chemat Poliția la vila lui

La câteva ore după ce Silviu Prigoană a murit, Adriana Bahmuțeanu s-a dus la vila lui.

De (I.R.)
Dupa moartea lui Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a chemat Poliția la vila lui

La câteva ore după ce Silviu Prigoană a murit, Adriana Bahmuțeanu s-a dus la vila lui.

Telenovelă și după moartea afaceristului Silviu Prigoană. La câteva ore după ce Silviu Prigoană a murit, fosta soție, Adriana Bahmuțeanu, s-a dus în fața vilei lui ca să își recupereze cei doi copii și a ajuns să sune și la Poliție.

Despre ce s-a întâmplat acolo a relatat site-ul spynews.ro.

„Am venit să vorbesc cu ei, pentru că știți foarte bine ce s-a întâmplat, Dumnezeu să îl odihnească pe tatăl lor, eu nu știu cu cine sunt acești copii în casă. Inițial le-am zis că vin să îi iau și au fost de acord, acum, de o jumătate de oră de când am ajuns aici nu mai sunt de acord”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

Vedeta a sunat la DGASPC și a spus că se află în fața locuinței lui Silviu Prigoană și că minorii, copiii ei, sunt în acea locuință, însă ea nu poate intra pe acea proprietate pentru că nu îi aparține.

„Noi nu putem să venim să intrăm. Noi doar asistăm. (…) Dacă credeți că sunt în pericol copiii, sunați la poliție. Poliția are mai multă putere ca noi. (…) Poliția ne sună apoi pe noi dacă ei consideră că trebuie să ne cheme.”, a răspuns reprezentantul DGASPC.

Ulterior, Adriana Bahmuțeanu a sunat la poliție.

„Eu nu știu cu cine sunt, nu pot să intru pe proprietate, am sunat la DGASPC, DGASPC-ul m-a îndrumat să sun la dumneavoastră să trimiteți un echipaj. L-am sunat și pe fratele lor cel mare dar nu îmi răspunde la telefon. (,,,) Am luat legătura cu ei la telefon dar îmi vorbesc foarte ciudat, îmi închid telefonul. Minorii sunt în locuință, dar nu știu cu cine sunt în casă”, le-a spus Adriana Bahmuțeanu polițiștilor.

Oamenii legii au ajuns în cele din urmă în fața vile lui Silviu Prigoană.

„Nu se auzea nimic în casă, eu nu știu cu cine sunt, o singură dată am auzit-o pe menajeră că a strigat la mine că nu am ce să caut aici în poartă. Mi se pare foarte aiurea. Sunt mama lor, sunt îngrijorată, nu știu ce fac. Sunt în stare de șoc copiii, astăzi a murit tatăl lor, eu nu am acces la ei. (…) Este cineva cu ei în casă, un adult care îi învață să nu iasă din casă.”, a explicat Adriana Bahmuțeanu polițiștilor.

În cele din urmă a fost deschisă poarta vilei omului de afaceri, iar oamenii legii au intrat pe proprietate.

La ora 21:20, reprezentanții DGASPC au ieșit din locuință însoțiți de oamenii legii și au transmis că băieții nu vor să plece din locuința tatălui lor.

„Copiii refuză să vină. Rămân copiii cu frații, sunt adulți în casă”, a spus reprezentantul DGASPC.

„Situația este halucinantă! În cursul zilei, copiii au vrut să vină cu mine pe seară, acum, când am ajuns să îi iau, s-a făcut seară. Între timp au zis că nu mai vin, că rămân în casă. În telefon se auzea menajera care mă înjura. Eu nu știu cu cine sunt copiii în casă. Nu am văzut decât un avocat. Avocatul decedatului. Cu cine rămân copiii mei aici?(…) Eu nu am reușit astăzi să îmi strâng în brațe copiii pentru că le-a murit tatăl. Copiii mei sunt în șoc”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Nebuna tot nebuna ramane. pana nu face ea circ, chiar si in aceste momente delicate, nu poate. Neam prost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.