Adriana Săftoiu susţine că Funeriu abuzează de funcţie

Deputatul PNL Adriana Săftoiu susţine că aeronava TAROM cu care Daniel Funeriu s-a deplasat, marţi, de la Timişoara la Bucureşti, a fost parcată în faţa salonului prezidenţial din Aeroportul „Henri Coandă”. Acest lucru nu este în mod normal permis pentru o cursă de linie. Într-un comunicat, compania TAROM neagă că lucrurile s-ar fi întâmplat chiar […]

De cotidianul.ro - Autor
Adriana Săftoiu susţine că Funeriu abuzează de funcţie

Deputatul PNL Adriana Săftoiu susţine că aeronava TAROM cu care Daniel Funeriu s-a deplasat, marţi, de la Timişoara la Bucureşti, a fost parcată în faţa salonului prezidenţial din Aeroportul „Henri Coandă”. Acest lucru nu este în mod normal permis pentru o cursă de linie. Într-un comunicat, compania TAROM neagă că lucrurile s-ar fi întâmplat chiar […]

Deputatul PNL Adriana Săftoiu susţine că aeronava TAROM cu care Daniel Funeriu s-a deplasat, marţi, de la Timişoara la Bucureşti, a fost parcată în faţa salonului prezidenţial din Aeroportul „Henri Coandă”. Acest lucru nu este în mod normal permis pentru o cursă de linie. Într-un comunicat, compania TAROM neagă că lucrurile s-ar fi întâmplat chiar aşa, potrivit realitatea.net, care citează infoportal.ro.

„Luni, 19 septembrie, avionul de linie Timişoara-Bucureşti a tras la salonul prezidenţial. Se rătăcise oare Preşedintele? În istoria aeroportului Henri Coandă, rareori s-a pomenit ca o cursă de călători să fie condusă direct la protocol. Nu vă mai ţin în suspans: din avion a coborât un personaj din ce în ce mai adaptat plăcerilor funcţiei: ministrul Funeriu. Mirarea e cu atât mai mare cu cât persoana în cauză e un om tânăr, căruia îi place să se prezinte educat şi şcolit în ţări unde asemenea abuzuri nu ar fi permise. Nu doar de reguli interne, ci de bunul simţ elementar,” scrie Adriana Săftoiu, pe infoportal.ro.

Compania TAROM susţine, într-un comunicat, că aeronava a fost parcată într-o zonă obişnuită, aflată în apropierea salonului oficial.

„După debarcare, pasagerii au fost transferaţi către aeroport conform procedurilor”, se arată în comunicatul companiei aeriene.

Subiectul a fost dezbătut şi la emisiunea Ultima oră.

„E o poveste. Nu ştiam că Adriana Săftoiu poate face o asemenea confuzie. E de necrezut şi imposibil de realizat tehnic”, spune Cezar Preda.

Nici academicianul Răzvan Theodorescu nu pare să-i dea prea multă crezare Adrianei Săftoiu.

„E trasă de păr. Funeriu e foarte original. A nenorocit Educatia, dar atât de exotic nu poate să fie”, spune academicianul.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.