Echipele româneşti angrenate în cupele europene de handbal masculin şi-au aflat, marţi, următoarele adversare, în urma tragerii la sorţi ce a avut loc la Viena, scrie Realitatea.net.
Vicecampioana României la handbal masculin, UCM Reşiţa, a trecut în turul trei al Cupei Cupelor de polonezii de la Wisla Plock, iar în optimi va întâlni formaţia ucraineană Budivelniuk. Meciurile vor avea loc în 2011, turul în Ucraina, pe 19/20 februarie, iar manşa secundă o săptămână mai târziu, la Reşiţa.
În Challenge Cup, România este reprezentată de Ştiinţa Bacău. După ce în turul trei au trecut de belgienii de la Initia Hasselt, în optimi băcăuanii vor da piept cu HC Rudar, din Muntenegru. Şi Ştiinţa va juca primul meci în deplasare, tot pe 19/20 februarie 2011, returul fiind programat pe 26/27 februarie, la Bacău.