Afacerea haosului din București

Câteva contacte cu locuri din România sunt suficiente pentru a vedea diferențe șocante între Capitală și restul orașelor, unele dintre acestea la nivelul unor mici cătune prin comparație. Majoritatea zonelor cu trafic rutier din capitala românească sunt nefrecventabile. Pe fond, municipalitatea primului oraș al țării dorește introducerea taxelor privind noxele auto, ceea ce nu este o noutate și nici o soluție. Gândirea unui program de achiziție a mașinilor vechi cu susținerea de la buget a înlocuirii parcului auto, ca în majoritatea țărilor UE, ar fi fost mai realistă și corectă, în spiritul inițiativei. Însă actualii edili ai Bucureștiului preferă să fie împotriva propriilor locuitori, drenând fondurile publice spre megaprograme de divertisment, toate aceste fiind simple mecanisme de mutare a banilor publici în buzunare private.

Haosul stradal din Capitală se află deasupra tuturor orașelor românești, cu implicite consecințe asupra rezidenților, încurajând curse de mașini în miez de noapte, forțarea trecerilor de pietoni sau parcagii care de zeci de ani , sub protecția explicită apoliției, fac legea în stradă. Insă unul dintre cele mai teribile elemente ale modului în care Primăria Bucureștiului lasă strada la mâna infractorilor în plin centru este izbitor: în București NU EXISTĂ UN SINGUR PARCOMETRU, iar majoritatea străzilor nu sunt marcate corespunzător!

Să nu fi aflat nimeni de această situație pentru a decide de urgență instalarea parcometrelor cu prețuri corespunzătoare serviciilor publice, nu private, marcaje conforme, și scoate din scenă întregul sistem care exploatează cu cinism haosul stradal?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.