Afacerea HexiPharma

Și condamnați, și dizolvați

scleroza multipla, interferon, hepatită

Tribunalul București a dispus condamnarea directoarei HexiPharma Dinu Flori la 3 ani de închisoare cu executare și dizolvarea firmei HexiPharma, precum și aplicarea unei amenzi penale în valoare de 2.600.000 lei. Decizia nu e definitivă, poate fi atacată.

„Aplică inculpatei SC HEXIPHARMA CO SRL pedeapsa amenzii penale de 1.600.000 lei la care adaugă sporul de 1/3 din suma celorlalte două amenzi penale, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa amenzii penale rezultantă de 2.600.000 lei. Dispune dizolvarea persoanei juridice SC HEXIPHARMA CO SRL”, a hotărât Tribunalul București.

Judecătorii au dispus condamnarea lui Dinu Flori la 3 ani de închisoare cu executare, fiind menținută și măsura controlului judiciar pentru aceasta. Totodată, și Mihail Leva, director de producție la Hexi Pharma, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, și pentru acesta fiind menținut controlul judiciar.

S.C. Hexi Pharma Co S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii a 340 de infracţiuni de înşelăciune, dintre care 7 cu consecinţe deosebit de grave, a infracţiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Directoarea companiei, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Mihai Leva, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi pentru complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

„În perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă”, arată procurorii.

În ceea ce o priveşte pe Flori Dinu, Parchetul General susţine că „în intervalul 1 iunie 2010 – 16 mai 2016 (…), în calitate de director general al persoanei juridice inculpate, a coordonat activitatea de vânzări desfăşurată de către S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., asigurând plasarea pe piaţă la aproape toate unităţile sanitare de dimensiuni mari din România, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase)”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Dar securistii care l-au executat pe Dan Condrea (asa i-a trebuit ca s-a bagat intre ei) si au „ciugulit” milioane din palma lui unde sunt?

    • A avut accidentul dupa vizita la Ghita Azilantul,inca nu fugise ca Ulise!Putem merge mai departe cu rationamentul si deductia:Ghita a sunat echipa de tranta cu mesajul „Ästa defecteaza,e disperat!”,baietii au actionat si l-au facut pe Condrea!Deduc din minora in majora si apoi trag de concluzie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.