Afacerile necurate ale ciobanului care conduce Poliţia sătmăreană

Sâmbătă noaptea, într-un restaurant central din Negreşti-Oaş, un poliţist sătmărean, cu grad de comisar şef, a fost bătut bestial de omul de afaceri Mihai Crişan, sub privirile şi la îndemnurile încurajatoare ale trei foşti şi actuali şefi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Pe fondul unor discuţii aprinse, în care i-a reproşat că nu face jocurile afaceriştilor din zonă, Crişan l-a doborât pe poliţist la podea şi l-a lovit cu un scaun peste spate, strigând că, dacă nu va fi dat afară din poliţie, îi dă el afară pe şefii Poliţiei sătmărene. Cum s-a ajuns aici? Pentru edificarea opiniei publice şi a instituţiilor abilitate, publicăm un material exploziv şi cutremurător care ne-a parvenit la redacţie.

Numitul Taloş Constantin este poliţist de profesie, are gradul de comisar şef şi exercită de 3 ani funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Susnumitul şi-a început cariera, înainte de 1989, de la gradul de sergent major de miliţie, având funcţiile de ajutor de şef de post respectiv şef de post, iar după Revoluţie a devenit ofiţer de poliţie şi a ocupat funcţiile de şef al Serviciului Ordine Publică, locţiitor al şefului IPJ respectiv şef al IPJ.

Numitul Tăut Liviu este poliţist de profesie, are gradul de chestor, a deţinut în perioada 2005 – 2010 funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, în perioada 2010 – 2013 a deţinut funcţiile de rector al Academiei de Poliţie şi de director al Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar din primăvara anului 2013 este prim locţiitor al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare.

Numitul Crişan Mihai a fost cioban înainte de 1989, iar ulterior a intrat în afaceri, devenind unul din cei mai prosperi oameni de afaceri din judeţul Satu Mare. Numitul Crişan şi-a derulat afacerile prin firmele SC Crişeni SRL şi SC Dragsil SRL, cu sediul în comuna Vama, str. Victoriei nr. 114, judeţul Satu Mare. În perioada 1997-2000, susnumitul a achiziţionat pachetul majoritar la două foste întreprinderi de stat, SC Dantex SRL Satu Mare (fabrică de textile) şi SC ICSAP SRL Satu Mare (fosta Intreprindere Comercială de Stat pentru Alimentaţie Publică), dobândind zeci de spaţii comerciale (restaurante, baruri, cofetării, s.a.), pe care le-a revândut în mare parte la preţuri mult mai mari. De exemplu, fostul sediu al ICSAP l-a vândut la un preţ mult supraevaluat Casei Judeţene de Pensii Satu Mare. După 2000, susnumitul şi-a construit în localitatea Valea Măriei din comuna Vama cel mai mare complex turistic din judeţul Satu Mare, compus din motel cu restaurant şi piscină interioară, piscină exterioară, cort de nunţi, terenuri de tenis, zonă de agrement. Susnumitul mai deţine un restaurant în municipiul Satu Mare (Poiana Codrului), un restaurant în municipiul Seini, judeţul Maramureş (Crişeni) şi o păstrăvărie în localitatea Huta Certeze din judeţul Satu Mare.

Numitul Crişan Mihai a realizat venituri substanţiale din afaceri dubioase cu SC Electrica SA şi SC Transelectrica SA, beneficiind de contracte substanţiale, îndeosebi pentru lucrări de defrişare, în valoare de zeci de milioane de euro. Multe din aceste lucrări au fost decontate pe baza unor devize fictive de execuţie, fiind realizate doar parţial. Susnumitul beneficiază de un regim preferenţial în relaţiile sale contractuale cu SC Electrica SA datorită relaţiilor sale apropiate cu directorul general al acestei companii cu capital de stat, Roşca Ioan, cu care se cunoaşte din perioada când acesta era director al Filialei Braşov a SC Electrica SA, care deserveşte cele şase judeţe din Regiunea Centru (Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov). În a doua parte a anului 2009, cu concursul directorului general Roşca, firmele numitului Crişan au beneficiat de lucrări în valoare de 12 miloane lei, din care a finanţat cu suma de 700.000 lei campania electorală a Organizaţiei judeţene Braşov a PDL pentru realegerea preşedintelui Traian Băsescu. În cazul unuia din contractele încheiate în perioada respectivă, numitul Crişan a stabilit un record în materie, respectiv a încasat în baza unor acte adiţionale de 9 ori (900%) valoarea iniţială a contractului, deşi, conform prevederilor legale, prin acte adiţionale nu se putea încasa mai mult de 1/2 (50%) din valoarea iniţială a contractului.

În toamna anului 2012 şi în primele luni ale anului 2013, pentru a finanţa campania electorală a PDL pentru alegerile parlamentare, numitul Crişan Mihai a beneficiat de contracte de lucrări în judeţele Satu Mare, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Astfel, pentru finanţarea campaniei electorale a deputatei PDL Paul Andreea Maria, care a candidat în Colegiul nr.1 Oaş din Circumscripţia electorală nr.32 Satu Mare, numitul Crişan Mihai a beneficiat de un contract în valoare de 500.000 lei, care avea ca obiect efectuarea de lucrări de defrişare sub liniile electrice de pe raza comunelor Bixad, Târşolţ şi Turţ. Referitor la acest contract, au fost efectuate lucrări timp de o singură zi, de către o echipă de 6 muncitori, pe raza comunei Bixad, în decursul lunii martie 2012. Învederez că la începutul lunii noiembrie 2012, înaintea începerii campaniei electorale, ministrul Econoomiei, Daniel Chiţoiu, a emis un ordin care prevedea interdicţia pentru SC Electrica SA şi SC Transelectrica SA de a încheia sau de a deconta contracte în perioada noiembrie – decembrie 2012.

Menţionăm că numitul Roşca Ioan a fost promovat şi menţinut de PDL pentru funcţiile de director general al Filialei Braşov a SC Electrica SA şi de director general al SC Electrica SA. Relaţiile dintre Roşca şi Crişan au devenit atât de apropiate încât directorul general al SC Electrica SA îşi petrece marile sărbători (Crăciun, Paşte) şi o mare parte din concedii la domiciliul şi la complexul turistic al omului de afaceri. Toate aceste aspecte crează suspiciuni că directorul general Roşca Ioan pretinde şi primeşte mită de la omul de afaceri Crişan Mihai.

Articol publicat de http://online.gazetadesatumare.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.