Aglomeraţie în vămi

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor să utilizeze duminică şi alte puncte de ieşire din ţară, nu doar pe cele foarte cunoscute, unde se pot produce aglomerări, informează MAI.

De asemenea, au fost asigurate artere de control suplimentare în principalele puncte de trecere a frontierei, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Măsura a fost dispusă pentru evitarea blocajelor la punctele de graniţă în ultima zi a mini-vacanţei de iarnă, a precizat Monica Dajbog.

„De exemplu pentru graniţa cu Ungaria, pe lângă punctul de trecere a frontierei Nădlac, se poate opta pentru punctele de trecere a frontierei Turnu şi Vărşand”, a adăugat Dajbog.

Recomandarea fost făcută şi Centrul InfoTrafic al Poliţiei Române, care a precizat că în judeţul Arad, pe DN7, s-a format o coloană de tiruri la Vama Nădlac.

„Le recomandăm conducătorilor de autoturisme să fie prudenţi când depăşesc acea coloană. Reamintim că pot fi folosite şi punctele de trecere a frontierei Turnu şi Vărşand”, au spus cei de la InfoTrafic.

Purtătorul de cuvânt al MAI a mai declarat, în acelaşi context, că duminică este aşteptat un trafic intens, în special pe principalele artere rutiere (DN1, Autostrada A1, Autostrada A2), precum şi în zona aeroportului Otopeni şi a principalelor gări, astfel că din această dimineaţă, la nivel naţional, sunt mobilizaţi peste 20.000 de poliţişti.

„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să-şi echipeze corespunzător autovehiculele şi să se informeze din timp asupra stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze”, a mai spus Dajbog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.