Ajunşi într-o fundătură a istoriei, dăm tot înapoi

Preşedintele Traian Băsescu îşi vede visul cu ochii – zâzania continuă (şi politica lui „ba p-a mă-tii”, cum spunea liderul PSD), distrage atenţia, opoziţia e pusă cu botul pe labe şi la nivel politic, şi la nivel sindical (la nivel civic, nu mai contează de mult). Resemnarea e stăpână peste România, pauperizarea majorităţii populaţiei rămâne […]

De cotidianul.ro - Autor

Preşedintele Traian Băsescu îşi vede visul cu ochii – zâzania continuă (şi politica lui „ba p-a mă-tii”, cum spunea liderul PSD), distrage atenţia, opoziţia e pusă cu botul pe labe şi la nivel politic, şi la nivel sindical (la nivel civic, nu mai contează de mult). Resemnarea e stăpână peste România, pauperizarea majorităţii populaţiei rămâne […]

Preşedintele Traian Băsescu îşi vede visul cu ochii – zâzania continuă (şi politica lui „ba p-a mă-tii”, cum spunea liderul PSD), distrage atenţia, opoziţia e pusă cu botul pe labe şi la nivel politic, şi la nivel sindical (la nivel civic, nu mai contează de mult). Resemnarea e stăpână peste România, pauperizarea majorităţii populaţiei rămâne o politică de stat, nu poate fi contracarată legal. Mai e puţin din acest an, e limpede că nimic nu mai poate opri tăierea unui sfert din salariile bugetarilor (începută din luna iulie) şi nici întoarce TVA la 19 la sută (din iulie e cu 5 procente în plus), PDL şi acoliţii lui ţin cu succes în genunchi românii. Iluzia cu depunerea moţiunii de cenzură PSD-PNL e la fel de viabilă ca suspendarea preşedintelui ţării (la care a renunţat PSD uşurat, fiindcă şi aşa nu avea majoritate parlamentară să o pună în funcţiune, era o sperietoare de adormit vigilenţa electoratului). Opoziţia parlamentară nu mai are nici o credibilitate, întreprinderile ei îi dau doar de gol neputinţa.

E o adevărată nenorocire pentru România că partidul de guvernământ, PDL, stă la cheremul UDMR şi UNPR-Independenţi, că se lasă şantajat, că nu primează interesul general, ci interesul etnic sau cel de gaşcă politică. În condiţiile în care PDL nu vrea cu nici un preţ să plece de la putere (deşi a adus România în stare de faliment). Zilele trecute UNPR (format din trădători PSD şi PNL, cumpăraţi de Băsescu şi ai lui să menţină o majoritate parlamentară alături de PDL şi UDMR, plus celelalte minorităţi) a ameninţat că iese de la guvernare dacă nu i se face grup parlamentar, şi PDL i-a făcut, deşi e împotriva regulamentelor Parlamentului şi n-are voturile PSD şi PNL. Acum UDMR a cerut să treacă prin asumare guvernamentală Legea educaţiei, să legalizeze separatismul şi să oficializeze limba maghiară (care vor fi puse la punct prin descentralizarea teritorială). Asta după ce UDMR a jucat la două capete, arătându-şi muşchii prin reprezentantul său la Curtea Constituţională, ea având votul hotărâtor de 5-4 la acordarea constituţionalităţii – întâi prin neacceptarea tăierii pensiilor cu 5 la sută şi apoi prin acceptarea constituţionalităţii Legii unitare a pensiilor (care va micşora pensiile, nu numai le va îngheţa). E una dintre cele mai mizerabile politici de stat – aceasta, făcută de UDMR. Pas cu pas UDMR şi-a forţat norocul. Vinovat e şi votul împrăştiat al electoratului român, în fapt: dacă ar fi dat o majoritate unui partid, UDMR ar fi dispărut din ecuaţie, ar fi fost marginalizată. Pe fundalul dezastrului guvernării PDL de azi, normal ar fi ca, la alegerile generale din 2012, PDL să piardă. Nu şi UDMR, care nu se uzează la guvernare, având asigurat votul etnic. Va da electoratul român vot majoritar PSD în 2012 (fiindcă posibilitatea alegerilor anticipate e anulată)? Normal ar fi să dispară peste doi ani de pe eşichierul politic partide artificiale tip UNPR. Deocamdată PDL, călcând pe cadavre, susţinut de FMI şi de preşedintele Traian Băsescu, ne anunţă că în 2012 va câştiga el alegerile locale şi parlamentare, fiindcă legile unitare ale pensiilor şi salariilor bugetare vor reglementa de la sine bugetele ţării şi că banii deficitelor de azi (odată economisite) vor dezgheţa economia. Pe hârtie e posibil orice scenariu, mai nou s-a pus pe tapet şi privatizarea ultimelor resurse ale ţării. Scenariul desfiinţării suveranităţii României funcţionează, vom depinde total de interesele străinilor. Triumful PDL din 2012 e pus la cale prin toate mijloacele, PDL nu mai are nici un scrupul.

Din eşec şi eşec, regimul Băsescu a reuşit să-i facă pe români, în majoritate, să creadă că nici un alt preşedinte şi nici o altă guvernare în locul celor de acum n-ar fi putut să facă nimic bun, fiindcă e criză mondială. Frica de ziua de mâine i-a transformat pe români, în majoritate, încet-încet în slugi ale celor ce ne conduc, de la cel mai înalt la cel mai jos post. Băsescu e însuşi statul, ce vrea el se pune în practică, nimeni nu-l poate opri, face efectiv ce vrea. Trăim vremuri de care n-o să mai vrem să ne amintim, după ce vor trece (fiindcă totul trece). Dar câţi vom rezista austerităţii impuse, care e confundată cu noua reformă politică? Băsescu ne asigură că toţi cei din opoziţia parlamentară sunt nepotriviţi la putere, deşi ar trebui să-i aducă la guvernare, să demonstreze ce pot (după ce guvernul PDL-UDMR-UNPR-independenţi-celelalte minorităţi şi-a demonstrat reaua-credinţă). Se crede atoate cunoscător, el dă notele de trecere, deşi nu e decât un amărât de aventurier politician de doi bani, care nu are nici măcar un atu moral (şi nu mă refer numai la faptul că a fost securist, agent acoperit). Sub nici o formă nu-şi recunoaşte incompetenţa, a ţinut să fie şi premier, nu numai preşedinte de ţară. Şi unde am ajuns cu Băsescu în frunte? Într-o fundătură a istoriei. Dăm tot înapoi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.