Ajutoare pentru 210 familii și persoane singure

lei, inflatie

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o Hotărâre privind acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 761.200 lei pentru sprijinirea a 210 familii și persoane singure, cei mai mulți beneficiari având o „stare gravă de sănătate” sau fiind sub un risc de excluziune socială.

Banii se asigură din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe anul 2018. Beneficiarii sunt familiile și persoanele singure „aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundații, fenomene meteorologice periculoase, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială”, potrivit HG adoptată în ședința de Guvern.

Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială care a transmis situațiile centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii. Din analiza anchetelor sociale rezultă că un număr de 18 familii se află în situații de necesitate cauzate de incendii care au afectat atât locuințele, anexele gospodărești, cât și bunurile de folosință îndelungată, familiile respective confruntându-se cu probleme socio-materiale și de locuit, având o situație materială precară aflându-se în imposibilitatea ca din veniturile proprii să-și poată repara locuințele. Situația este agravată și de faptul că unii dintre membrii familiei au probleme grave de sănătate care necesită condiții de trai adecvate şi sprijin financiar pentru tratament medical. Aceste ajutoare de urgență sunt în sumă totală de 93.300 lei.

De asemenea, un număr de 8 familii se află în situații de necesitate cauzate de inundații și fenomene meteorologice periculoase care au afectat locuințele și anexele gospodărești și necesită sprijin pentru soluționarea problemelor de locuit și necesită ajutoare de urgență în sumă totală de 43.500 lei.

Suplimentar, un număr de 184 familii și persoane singure se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială și necesită ajutoare de urgență în sumă totală de 624.400 lei.

„Din majoritatea anchetelor sociale rezultă că familiile pentru care se propune acordarea de ajutoare de urgență au membri cu grave afecţiuni de sănătate, care necesită tratamente medicale de durată şi intervenţii chirurgicale costisitoare, care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate, precum şi respectarea regimurilor alimentare recomandate de medici. Majoritatea persoanelor din familiile pentru care se propune acordarea de ajutoare de urgență nu au posibilitatea să obţină venituri din alte activităţi, având capacitatea de muncă redusă”, se arată în nota de fundamentare a HG.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.