Al cincilea mort în atentatul de la Strasbourg

O persoană rănită în atacul armat din zona unui târg de Crăciun din Strasbourg a murit duminică, astfel că bilanţul victimelor a ajuns la cinci morţi, au anunţat autorităţile franceze citate de presa străină.

Victima decedată duminică era din Polonia, a transmis Procuratura de la Paris. Nu este clar este vorba în acest caz de persoana care în urma atacului a fost declarată în moarte cerebrală.

Atacatorul Chérif Chekatt, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat mortal de poliţie joi seară, în cursul unei operaţiuni desfăşurate în zona Lazaret din Strasbourg.

Tot duminică, autoritățile i-au eliberat pe cei patru membri ai familiei presupusului atacator, poliția neavând până în acest moment dovezi care să permită arestarea lor, potrivit presei locale. Pe lângă rudele suspectului, poliția a reținut alte trei persoane, dintre care două au fost eliberate între timp.

Unsprezece persoane au fost rănite în atacul armat din Strasbourg, iar câteva dintre acestea sunt în continuare spitalizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.